Infofinanciar > Lumea la zi > Deutsche Bank are un profit major în trimestrul doi. Sunt făcute avertizări asupra economiei
Lumea la zi

Deutsche Bank are un profit major în trimestrul doi. Sunt făcute avertizări asupra economiei

Deutsche Bank are un profit major în trimestrul doi. Sunt făcute avertizări asupra economiei
Sursa foto: Economica.net

Deutsche Bank a înregistrat pe cel de-al doilea trimestru al anului în curs o valoarea a profitului cu 51% mai mare decât se aștepta inițial. Creditorul a făcut avertizări asupra sectorului economic și dezvoltării acestuia pe parcursul anului 2022.

Săptămâna trecută, creditorii din statele Europei au înregistrat câștiguri destul de mari dacă se face o retrospectivă a situației economice actuale.

Conform Reuters, în cazul Germaniei, situația este mai complicată, întrucât băncile se află într-o „furtună” geopolitică. Țara este dependentă de gazul rusesc, iar sectorul economic va fi extrem de afectat dacă nu se va mai realiza aprovizionarea de pe teritoriul Rusiei.

Ce profit s-a înregistrat

Profitul net al acționarilor a fost de 1.046 miliarde de euro. În aceeași perioadă a anului 2021, profitul înregistrat a fost de 695 de miliarde de euro. Cel actual este mult mai bun decât se așteptau analiștii. Aceștia au ajuns cu valoarea la suma de 788 de milioane de euro.

„Cu cele mai bune profituri semestriale din 2011, am demonstrat – încă o dată – că putem oferi creștere și profituri în creștere într-un mediu provocator”, a declarat Christian Sewing, CEO-ul Deutsche Bank, într-un comunicat.

„Suntem deosebit de mulțumiți de progresul Băncii noastre Corporative și Băncii Private. Datorită transformării noastre de succes, suntem pe drumul cel bun pentru a oferi profituri sustenabile și bine echilibrate prin cele patru afaceri de bază puternice”, a susținut acesta.

James von Moltke, directorul financiar a spus că factorii de creștere ai profitului au fost puternici în activitățile de bază ale băncii.

„Acest impuls despre care am vorbit în ultimul trimestru a continuat cu siguranță până în al doilea trimestru. Banca noastră corporativă a crescut cu 26% de la an la an, ca urmare nu doar modificările ratei dobânzii, ci și creșterea volumului, creșterea veniturilor din comisioane”, a transmis acesta.

Anul trecut, banca și-a abandonat obiectivul inițial de a reduce costurile anuale la 16,7 miliarde de euro și, în schimb, a trecut la țintirea unui raport cost-venit, care la acel moment era de 85%.

Ce este Deutsche Bank

Aceasta este cea mai mare bancă particulară din Germania, dar și una dintre cele mai importante instituții financiare la nivel mondial. Sediul acesteia este în Frankfurt pe Main. Aceasta a fost înființată în anul 1870, iar prima sucursală deschisă a fost în 1873.