Infofinanciar > Lumea la zi > Dezastru pentru Rusia! Băncile rusești înregistrează pierderi record de 25 miliarde dolari
Lumea la zi

Dezastru pentru Rusia! Băncile rusești înregistrează pierderi record de 25 miliarde dolari

Dezastru pentru Rusia! Băncile rusești înregistrează pierderi record de 25 miliarde dolari
sursa foto Asia Times

Sectorul bancar din Rusia a pierdut 1.500 de miliarde de ruble (24,8 miliarde de dolari) în prima jumătate a anului 2022, a declarat vineri un înalt oficial al Băncii Centrale.

Aceasta este prima dată când Banca Centrală a dezvăluit rezultatele financiare de când Moscova a invadat Ucraina în februarie. „Băncile cu pierderi au pierdut 1.900 de miliarde de ruble, iar băncile cu profit au câștigat 400 de miliarde de ruble”, a declarat Dmitri Tulin, prim-vicepreședinte al Băncii Centrale, într-un interviu acordat site-ului de știri RBC.

„Astfel, algebric, obținem o pierdere totală de 1.500 de miliarde de ruble”, a spus Tulin. Banca Centrală a încetat să mai publice cifrele pentru sectorul bancar după începutul războiului și a interzis creditorilor să publice rapoarte periodice de profit, deoarece guvernele occidentale au înghețat activele financiare ale Rusiei în străinătate și au impus sancțiuni băncilor rusești.

Sectorul bancar

Pierderea pentru sectorul bancar rusesc este prima din ultimii șapte ani, potrivit RBC. Tulin a declarat că un sfert dintre băncile rusești au înregistrat pierderi în perioada ianuarie-iunie, în timp ce trei sferturi au rămas profitabile. Două treimi din pierderile din prima jumătate a anului 2022, sau 1.000 de miliarde de ruble, au fost legate de operațiunile în valută, potrivit lui Tulin.

„Putem spune că ne-am descurcat cu puține pierderi până acum”, a declarat el pentru RBC, menționând că băncile rusești aveau încă 7.000 de miliarde de ruble (116 miliarde de dolari) în rezerve. „O parte mai mică din această rezervă de capital a fost folosită ca urmare a acestor pierderi. Acesta nu este cel mai scump preț pentru a depăși consecințele loviturii puternice date sistemului nostru bancar de către sancțiuni”, a spus Tulin, potrivit The Moscow Times

Bancherul a prognozat că sectorul bancar din Rusia va încheia anul 2022 cu pierderi de 1.500 de miliarde de ruble sau mai puțin.

Probleme și cu exporturile de petrol

Exporturile ruseşti de petrol reflectă acum şi influenţa economică şi geopolitică redusă a lui Putin. Recunoscând că Rusia nu are unde să se îndrepte şi ţinând cont că au mai multe opţiuni de cumpărare decât câţi clienţi are Rusia la dispoziţie, China şi India susţin o reducere fără precedent de aproximativ 35 de dolari la achiziţiile de petrol din Urali, chiar dacă diferenţa istorică nu a depăşit niciodată 5 dolari – nici chiar în timpul crizei din Crimeea din 2014.  Mai mult, petrolierelor ruseşti le ia în medie 35 de zile pentru a ajunge în Asia de Est, faţă de două până la şapte zile pentru a ajunge în Europa, motiv pentru care, istoric, doar 39% din petrolul rusesc a mers în Asia faţă de 53% cât era destinat Europei.  Această presiune este resimţită puternic de Rusia, deoarece rămâne un producător cu costuri relativ ridicate în comparaţie cu ceilalţi mari producători de petrol, potrivit unei analize realizată de Jeffrey Sonnenfeld, profesor de management şi decan asociat la Yale School of Management, împreună cu Steven Tian, director de cercetare la Institutului de Leadership din cadrul Universității Yale.