După ce România și-a asumat mai multe reforme în domeniul pensiilor prin PNRR, acum, ministerele și-au dat seama de impactul pe care l-ar genera și speră la renegocierea unor articole.
România și-a asumat prin PNRR un prag al impactului plăților pensiilor de 9,4% în PIB cât și renunțarea la facilitățile de pensionare a unor angajați din sectorul public. Aici facem referire la angajații Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, adică la polițiști și militari.
Pensiile care vor fi calculate după contributivitate
Pe ordinea de zi a Guvernului s-a aflat miercuri și o notă de informare privind adoptarea și implementarea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jalonului 215. Jalonul face referire la reforma sistemului de pensii din cadrul PNRR cu privire la pensiile de serviciu, indemnizațiile și pensiile militare.
Aceste pensii ar urma să fie calculate după criteriul contributivității pentru a putea fi încadrate în sistemul național. Nota trimisă de Ministerul Muncii către MAI și MApN cu privire la redactarea unei noi legislații în domeniu s-a întors neavizată, fiind un semnal cum că există probleme cu privire la acceptarea reformelor asumate prin PNRR la cele două ministere. Ele se tem că o astfel de măsură ar putea duce la pensionarea a mii de polițiști și militari, creând o criză în sistemul public.
Reforma pensiilor are ca scop eliminarea inechităților dintre beneficiarii de pensii militare și cei din sistemul public.
Documentul întors neavizat, cu observații
„Conform PNRR acestea vor fi reformate pe baza unor soluții care să vizeze corectarea inechităților dintre beneficiarii acestor categorii de pensii și beneficiarii din sistemul public de pensii din punct de vedere al aspectului contributivității, luând în considerare și jurisprudența Curții Constituționale. Noul cadru legislativ nu va permite crearea unor noi categorii de pensii.
Întrucât pensiile de serviciu reglementate prin statute profesionale sunt considerate contrare fundamentului regimului de pensionare, prin noua reglementare se intenționează să se introducă noi criterii și condiții concrete de exercitare a dreptului la pensia de serviciu, care au ca efect o redimensionare a cuantumului acestora. Noua redimensionare a cuantumului pensiilor de serviciu nu va echivala cu exproprierea beneficiarilor de pensii de serviciu. Recalcularea pensiilor de serviciu nu echivalează cu o restrângere a unui drept constituţional, ci se impune pentru restrângerea cheltuielilor bugetare”, se precizează în nota de informare.
Se pare că memorandumul a fost avizat favorabil de către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, a fost avizat cu observații de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în timp ce MApN și MAI au returnat documentul neavizat, dar cu observații, iar la Ministerul Justiției și SRI încă se află în circuitul de avizare.