Infofinanciar > Lumea la zi > Dezvăluiri de presă! Muntenegru ar fi arestat 36 de diplomați ruși, sub suspiciunea de spionaj
Lumea la zi

Dezvăluiri de presă! Muntenegru ar fi arestat 36 de diplomați ruși, sub suspiciunea de spionaj

Abazovic, Sursă foto: Reuters
Sursă foto: Reuters

Potrivit publicației Pobjeda din Muntenegru, autoritățile din acest stat au reținut 38 de persoane, unele dintre ele cetățeni ruși, sub suspiciunea de spionaj. Acest anunț al presei vine în contextul în care, la începutul zilei, premierul Dritan Abazovic a declarat că o „operațiune internațională”  se află în curs de desfășurare pentru a proteja interesele țării.

Pulicația mai scrie că persoanele care s-au ocupat de aceste arestări provin din cadrul Agenției pentru Securitate Națională (ANB) din Muntenegru și a Procuraturii Speciale de Stat (SDT). Agenții au reușit să aresteze șase diplomați ruși, dar și 30 de cetățeni ruși cu permise de ședere temporară. Printre cei reținuți se numără și doi muntenegreni, acuzați de spionaj.

Autoritățile din Muntenegru au mai acuzat și în anul 2016 că mai mulți cetățeni ruși aflați pe teritoriul său sunt implicați în mai multe politici pro-ruse, care aveau ca scop asasinarea premierului muntenegrean de atunci, Milo Djukanovic, și blocarea aderării Muntenegrului la NATO, potrivit Hotnews.

Acest lucru nu s-a întâmplat însă. În prezent, Muntenegru este membră NATO și candidată la aderarea în Uniunea Europeană.

Diplomații rușii, „personae non gratae” în lume

După ce au fost descoperite ororile lăsate de armata rusă în Ucraina, mai multe state europene au decis să expulzeze diplomații ruși din țările lor. De exemplu, Lituania a decis să alunge mai multe oficialități ale Rusiei după ce au fost găsite mai multe gropi comune în Bucea.

„Ca răspuns la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei suverane și la atrocitățile comise de forțele armate rusești în diferite orașe ucrainene ocupate, inclusiv la masacrul oribil de la Bucea, guvernul lituanian a decis să reducă reprezentarea diplomatică, iar ambasadorul Federației Ruse va trebui să părăsească Lituania”, a declarat la acea vreme șeful diplomației lituaniene Gabrielius Landsbergis.

Decizia a fost împărtășită și de Franța sau Germania, care au decis expulzarea a 70 de diplomați ruși. Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a declarat că este vorba de 40 de diplomați ruși detașați la Berlin, care reprezintă „o amenințare pentru cei care caută protecție aici”.

Franța a anunțat în aceeași perioadă că va expulza 35 de diplomați ruși „ale căror activități sunt contrare intereselor noastre de securitate. Acest anunț a fost făcut de o purtătotoare de cuvânt a Ministerului Europei și Afacerilor Externe.

România, la unison cu celelalte state

Această inițiativă a fost împărtășită și de reprezentanții Ministerului de Externe din România în luna aprilie a acestui an, care și-a anunțat decizia de a expulza mai mulți diplomați ruși printr-un comunicat.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea ca personae non gratae pe teritoriul României a 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, având în vedere că activitățile și acțiunile acestora contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.

Aceste elemente au fost comunicate părții ruse astăzi, 5 aprilie 2022, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federației Ruse la București, domnul Valery Kuzmin, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice.

Cu prilejul convocării, MAE a reiterat condamnarea fermă a crimelor comise la Bucea și în alte localități din Ucraina, pentru care răspunderea aparține Rusiei.”, se arată în comunicatul emis în aprilie de instituție.