Infofinanciar > Lumea la zi > Dezvăluirile unui fost informator KGB. Planurile Federației Ruse pentru Republica Moldova
Lumea la zi

Dezvăluirile unui fost informator KGB. Planurile Federației Ruse pentru Republica Moldova

Dezvăluirile unui fost informator KGB. Planurile Federației Ruse pentru Republica Moldova
sursa foto: dreamstime.com

Rusia este o amenințare redutabilă la adresa Republicii Moldova. Aceasta încearcă să rupă echilibrul din țară, chiar și în ceea ce privește politicienii fugari, conform fostului spion KGB, Serghei Jirnov.

,,Să știți că atunci când Rusia sau Transnistria vorbește despre potențiale provocări, fiți siguri că ei le pregătesc, deja este un lucru cunoscut cum se petrec aceste manipulări, se pun în gură lui Peskov (nr. purtătorul de cuvânt al președintelui rus) sau lui Zaharova (nr. purtătorul de cuvânt al MAE rus), iar dacă ei vorbesc despre aceasta ei își pun planurile pe seama adversarului, iar dacă le-au anunțat public înseamnă că ei le-au și pregătit”, a explicat Serghei Jirnov, fostul spion KGB, la un interviu pentru TVR Moldova. El s-a referit și la presupusa tentativă de asasinare a oficialului de la Tiraspol, anunțată de curând de așa-zisul Minister al Securității din stânga Nistrului.

Republica Moldova, următoarea țintă

Fostul spion mai declară că discuțiile conform cărora Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a rușilor, dar și rachetele care au traversat ilegal spațiul aerian sau care au căzut pe teritoriu, semnalează  că Rusia reprezintă o amenințare.

,,Ultimele provocări în adresa Republicii Moldova, cu rachete care vă survolează spațiul aerian, care cad pe teritoriul, faptul că au început discuții că Moldova va fi următoarea, propagandiștii lui Putin vorbesc despre aceste planuri, deci amenințarea este reală și ea trebuie tratată ca o amenințare serioasă.

Unica problemă pentru Vladimir Putin este faptul că acea operațiune pe direcția Nikolaev-Odesa nu a avut loc, datorită contra atacului ucrainean rușii au fost nevoiți să se retragă să părăsească și Hersonul și să se retragă pe malul stâng al râului Nipru. De pe mare nu vă pot ataca deoarece ucrainenii îi pot lovi cu rachete astfel corăbiile ruse nu se pot apropia de Moldova. În linii mari Ucraina este scutul care vă protejează țara”, a mai spus Jirnov, potrivit adevărul.ro.

Fostul informator s-a referit și la utilizarea politicienilor moldoveni care au probleme cu legea de către Kremlin.

Destabilizarea internă

,,Moscova profită la maxim de acest factor, deoarece anume acești oameni creează un contingent propice pentru Kremlin și mai ales pentru faptul că ei sunt cercetați penal este normal ca ei să fie supărați pe Moldova și nutresc planuri de revanșă, de răzbunare”, a concluzionat acesta.

Conform liderului Legislativului moldovean, țara sa a luat parte la o nouă încercare de zguduire a echilibrului cu scopul de a schimba puterea de la Chișinău și punerea Republicii Moldova în controlul Rusiei, care vrea să o exploateze în războiul contra Ucrainei. Igor Grosu a făcut referire la manifestația antiguvernamentală plănuită de partidul pro-rus Șor care a invocat situația internă.

Cu ceva timp înainte de a începe manifestația, organele de poliție au anunțat că protestul avea să fie tulburat de persoane cu antecedente penale sau cu pregătire sportivă și plătite cu sume de mii de dolari, în spatele planului aflându-se serviciile de specialitate ale Rusiei.