Infofinanciar > Info > Dificultăți pentru românii din străinătate. Pensiile ajung cu o întârziere de câteva luni
Info

Dificultăți pentru românii din străinătate. Pensiile ajung cu o întârziere de câteva luni

Dificultăți pentru românii din străinătate. Pensiile ajung cu o întârziere de câteva luni
sursa foto arhiva

Există mulți români care stau în străinătate. După ieșirea la pensie, aceștia se duc să petreacă timpul cu familia. Pensionarii continuă să primească pensia de la statul român. Dar, probleme apar constant.

O pensionară care stă cu fiicele sale în străinătate s-a plâns de întârzierea pensiei. Banii ajung să întârzie câteodată și pentru 3 sau 4 luni. În acest sens, potrivit Casei de Pensii, aceste probleme apar având în vedere noile reguli. Pensionarii care locuiesc în străinătate au obligația de a transmite un certificat de viață. Așadar, cei care trimit acest certificat după termen, se vor confrunta cu suspendarea drepturilor la pensie.

Potrivit Casei de Pensii, după primirea documentului, plata pensiei ajunge la beneficiar, fiind acordate și sumele restante, conform Hotnews .