Proiectul „Digital Up – Dezvoltare Antreprenorială pentru IMM-uri” organizează cea de-a șasea ediție, care face parte dintr-o serie ce urmează să fie extinsă la nivel național în majoritatea județelor din România. Evenimentul va avea loc marți, 23 mai, începând cu ora 10:30, la Timișoara Convention Center din Timișoara, potrivit unui comunicat de presă.
Dezbaterile proiectului Digital UP sunt o platformă de participare, interacțiune, schimb de experiență și cunoștințe între antreprenorii firmelor mici și mijlocii, reprezentanții guvernului și ai autorităților locale, specialiști și experți internaționali și cadre universitare, în domeniul vast al transformării digitale.
Obiectivul său este de a explora modul în care progresele tehnologice pot fi valorificate pentru a oferi afacerilor un avantaj competitiv și pentru a expune schimbările în comportamentul digital al consumatorilor.
„Rămân în atmosfera acestor zile, care domină Timișoara, acest oraș european cu o intensitate culturală splendidă, și vă dezvălui o idee, veți vedea, familiară: transformarea digitală este și o schimbare culturală intensă. Succesul transformării digitale, care asigură eficiență și competitivitate, depinde într-o măsură foarte mare de abilitatea antreprenorilor de a înțelege schimbarea și avantajele ei. O cultură digitală este esențială: transformarea digitală și cultura merg mână în mână pe tot traseul afacerii. Transformarea digitală oferă antreprenorilor oportunitatea de a-și asuma riscuri calculate, de a inova, dar ingredientul secret al reușitei este adoptarea unei culturi digitale. Dezbaterile noastre sunt de fapt un prim pas al antreprenorilor în imensa bibliotecă virtuală a culturii digitale” a spus Cristina Chiriac, președinta CONAF.
Transformarea digitală
Evenimentul va explora o gamă largă de subiecte, inclusiv strategii de adaptare la transformarea digitală, implementarea aplicațiilor, dezvoltarea și consolidarea afacerii în mediul digital. Experți respectați din industria tehnologiei și informației vor vorbi despre rolul critic al tehnologiei în afaceri. Proiectul „Digital Up” rămâne un suport care a generat idei interesante, a conectat antreprenorii și liderii industriei digitale din România și a oferit o platformă pentru analiza scenariilor de adaptare a afacerilor astfel încât acestea să profite de beneficiile inovației digitale
„Fără îndoială toți cei interesați de proiectul Digital Up sunt conștienți că afacerea lor nu poate supraviețui fără adaptarea la noile tehnologii, tendințe și provocări ale societății și economiei din aceste vremuri. Digitalizarea nu mai este doar o opțiune, este o necesitate, nu mai asigură doar un avantaj competitiv, e o strategie de supraviețuire într-o lume în schimbare, într-un mediu economic și social dominat de crize și incertitudini. Misiunea pe care și-a asumă CONAF prin proiectul Digital Up este de a permite tuturor antreprenorilor să cunoască și să accelereze adoptarea noilor tehnologii digitale care răspund provocărilor din lumea reală și stimulează competitivitatea viitoare”, a conchis Cristina Chiriac.
Proiectul „Digital Up. Dezvoltare Antreprenorială pentru IMM-uri” este inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)* împreună cu Patronatul Femeilor Antreprenor (PFA), în parteneriat cu Visa, NOD și Wingate Project, susținut de Vodafone Business și moderat de către jurnalistul Alessandra Stoicescu.
Evenimentul va fi deschis de doamna Cristina Chiriac, Președintă CONAF, iar speakerii evenimentului vor fi: domnul Marius Poșa, Subsecretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, domnul Ben-Oni Ardelean, Deputat, domnul Ilian Nistor, Regional Sales Manager, Soho, Vodafone Business, doamna Nicoleta Munteanu, Fondatoare Kids in Business și Vicepreședinta CONAF, domnul Adrian Mariciuc, Director General Adjunct ADR VEST, doamna Claudia Cruceru, Business Development Lead CEE, Visa, domnul Adrian Pășcuță, Director Executiv A.I.M.M.A.I.P.E. Timişoara, domnul Ciprian ABER, Business Solutions Manager NOD, doamna Ligia Ardelean, Operations Head of Data Centers and Hosting Practice, Atos Romania, domnul Cosmin Enache, Prorector UVT, responsabil cu strategia financiară și de digitalizare, doamna Ionela Mitran, Head of Sales – Global Payments, domnul Sabin Totorean, Country Senior Officer Nokia Romania, domnul George Leca, Cofondator Asociația pentru Valori în Educație, doamna Claudia Stanciu, CEO Algoritm și domnul Cătălin Niță, Director executiv al Federației Patronale Petrol și Gaze – FPPG.
Temele abordate în cadrul evenimentului
Printre temele care vor fi abordate în cadrul evenimentului se vor regăsi importanța digitalizării în contextul competitivității europene, educația digitală, fonduri europene, digitalizarea IMM-urilor, granturi pentru IMM-uri, tehnologii digitale, efectele digitalizării asupra pieței muncii, creșterea competențelor digitale ale angajaților din servicii care lucrează pentru sectorul de energie.
Pentru a participa la cea de a șasea ediție a evenimentului „Digital Up. Dezvoltare Antreprenorială pentru IMM-uri” de la Timișoara vă rugăm să trimiteți un mail la adresa rsvp@conaf.ro. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Parteneri media: Radio România Actualități, AGERPRES, Alo, Iași, Antena 3 Constanța, Antena 3 Vâlcea, Autobild, BiziLive, Capital.ro, Curs de Guvernare, Chindia Media, City Press Constanța, Club Antreprenor, E-Femeia, EM360, Evenimentul Regional al Moldovei, Focus Energetic, Gold FM, Iași TV Life, Infofinanciar, Iubim Brașovul, La pas prin Brașov, Litoral TV, Mașini și Utilaje, Obiectiv Vocea Brăilei, Profit TV, Radio Hit Iași, Revista Biz, Revista Cariere, Săptămâna Financiară, TeLeM Iași, Transilvania 365, Ultima Oră, ViaCluj TV, Vocea Vâlcii, Wall-street-ro, Psychologies, Energynomics, Transilvania Business, Financial Intelligence, Radio România Brașov, Radio România Iași, Radio România Constanța, Bucowina Plus, Trafic Media, Spot Media, Business Review, Fonduri Structurale, Kids in Business, TVR Timișoara, Govnet.
*Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 5 asociații, 24 sucursale și peste 3.200 de companii.
CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltăm și finalizăm proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. Printre proiectele noastre, amintim „Pactul pentru Muncă”, în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”, seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, proiectul național și seria de dezbateri „Pactul pentru Tineri”, ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative și schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, au încercat să găsească soluțiile optime și cele mai bune strategii de viitor.