În plin sezon, sistemul HoReCa se confruntă cu o situație destul de dificilă. Se pare că nu există foarte mulți chelneri și ospătari de în vara acestui an pe cât ar avea nevoie oamenii din această industrie. Au fost deja cazuri în care clienții au ajuns să-și aducă ei singuri mâncarea și băuturile la masă. În plus, foarte mulți proprietari își roagă clienții să fie politcoși cu angajații care servesc în local, asta pentru a nu pleca de la job și a rămâne fără personal.
„Nu cred că e o problemă, adică venim în oraş ca să ne simţim bine, deci nu cred că ar mai conta cine livrează şi cine nu”, spune Ioana, o tânără din București care a observat deja că există tot mai puțini chelneri și ospătari și că în unele localuri trebuie să-și aducă singură mâncarea de la bar.
Andrei este un om de afaceri din sistemul HoReCa care are două restaurante italieneşti în Capitală, iar pentru unul dintre acestea a găsit angajaţi ce provin din Asia. Cât despre celălalt local, a declarat pentru cei de la Observator că nu are ospătari deloc. „Din ce în ce mai mulţi clienţi strâng după ei, masa o lasă curată. Nu mai suntem supăraţi că de ce e coadă, de ce aşteptăm atât de mult. Ne-am dat seama că facem economie, dar nu am conceput-o aşa” spune Andrei.
Din ce în ce mai puțini chelneri
Pe de altă parte, există și beneficii într-un astfel de caz, atunci când este vorba despre partea dinanciară, căci proprietarii economisesc sume mari de bani de pe urma lipsei de angajați. În cazul lui Andrei, de pildă, acesta economisește până la 10.000 de lei în fiecare lună. În plus, clienții sunt obișnuiți cu astfel de obiceiuri, căci numeroase restaurante, mai ales cele de tip fast-food, nu au astfel de chelneri sau ospătari, iar clienții își aduce singuri cele comandate la masă.
„Cred că ar trebui să-mi triplez numărul de colegi ca să putem face faţă la cele aproape 200 de locuri pe care le avem aici. Este o economie destul de mare. Dezavantajul oamenii care prea nu lasă tips în zona asta de self service”, spune pentru aceeași sursă Adda Dumitru, manager local self service. Chiar și așa, unii proprietari de localuri nu doresc să renunțe la chelneri și ospătari și încă mai lucrează cu astfel de angajați și apelează adesa la studenți sau elevi.
Forța de muncă din România
Cei de la Observator prezintă cazul lui Denis, un tânăr de 16 ani din Baia Mare care în această vară are primul luiloc de muncă, chelner într-un restaurant. Acesta a apelat la acest job pentru perioada verii cu un scop: „Să dau de permis pentru scuter”, spune Denis. „E foarte greu de găsit personal în zilele noastre. E greu şi cu elevii, fiindcă ei termină şcoala doar prin această perioadă”, spune Radu Ghidiu, managerul restaurantului unde lucrează Denis.
Numărul joburilor în sectorul HoReCa a crescut cu 25% în acest an, arată cele mai noi date ale unei platforme de recrutare. Doar că interesul pentru un loc de muncă în domeniu nu ţine pasul cu cererea, informează observatornews.ro.