În ziua de marți, 16 iulie, meteorologii au emis un Cod Galben de instabilitate atmosferică. Acesta este valabil pentru mai multe zone de la noi din țară.
Conform informațiilor transmise de reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie, s-a emis o atenționare de tip Cod Galben de instabilitate. Acesta este valabil în perioada cuprinsă între 16 iulie, ora 12:00 și 16 iulie, ora 21:00.
„În intervalul menționat, în zona continentală a Dobrogei, în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei, în Maramureș, nordul Crișanei, în nord-vestul Transilvaniei și în nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp. Și izolat de peste 30 l/mp”, sunt informațiile transmise de reprezentanții ANM, conform adevarul.ro