Infofinanciar > Lumea la zi > Din ”penal” direct în Parlamentul italian! Berlusconi se reîntoarce la conducere
Lumea la zi

Din ”penal” direct în Parlamentul italian! Berlusconi se reîntoarce la conducere

Silvio Berlusconi - Sursa foto: playtech.ro
sursa foto - playtech.ro

Fostul prim-ministru italian și președinte al partidului Forza Italia, Silvio Berlusconi, a obținut un loc în Senat în urma alegerilor de duminică din Italia, ceea ce îi permite să revină în camera din care a fost expulzat în 2013 în urma condamnării la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală în „cazul Mediaset”.

Berlusconi a reușit să obțină 50,32% din voturi în regiunea Monza, din nordul Italiei. În urma sa s-au clasat Federica Perelli, de centru-stânga, cu 27,17 la sută, Fabio Albanese, de la Acțiunea, cu 10,21 la sută, și Bruno Marton, de la Mișcarea 5 Stele (M5S), cu 7,66 la sută.

„Trăiască democrația. Trăiască libertatea de a alege”

Fostul prim-ministru a afirmat după votul de duminică că „votul este singura armă pentru a schimba lucrurile”.

„Pentru prima dată în viața mea, am văzut cozi lungi la secțiile de votare. Este un semn al unei mari dorințe de a da Italiei un guvern stabil și de încredere”, a declarat el prin intermediul contului său de pe rețeaua de socializare Twitter. „Trăiască democrația. Trăiască libertatea de a alege”, a adăugat el.

„Voi încerca să acționez ca un adevărat jucător în următorul guvern”, le-a spus Berlusconi susținătorilor după ce și-a exprimat votul, indicând dorința sa de a rămâne în prima linie politică în ciuda vârstei și a sănătății sale fragile. Acesta a suferit o intervenție pe cord în 2016, a fost internat în urma infectării cu COVID în 2020, starea lui de sănătate fiind discutabilă. În ciuda acestor aspecte, există voci care susțin că Berlusconi ar putea chiar să candideze la președinția Senatului.

De asemenea, iubita sa, Marta Fascina, în vârstă de 32 de ani, a câștigat un loc în circumscripția din Sicilia. Fascina va ocupa un loc în Camera inferioară a deputaților, în timp ce Berlusconi a fost ales în camera superioară, Senatul, potrivit G4Media. Berlusconi a obținut, în 2019, și un loc în Parlamentul European, dar va fi nevoit să renunțe la acesta, deoarece nu este permis din punct de vedere al legislației europene.

 Situația electorală din Italia

Alegerile au reprezentat o victorie majoră pentru naționaliști cu formațiunea Frații Italiei condusă de Giorgia Meloni. Cu mai mult de 90% din buletinele de vot numărate, partidul a obținut 26,5% din voturi, în timp ce Liga lui Matteo Salvini a obținut 9%, iar Forza Italia 8% din voturi.

Pe locul al doilea s-a clasat Partidul Democrat al lui Enrico Letta, cu 19,4%, în timp ce pe locul al treilea s-a situat Mișcarea 5 Stele a lui Giuseppe Conte, cu 14,8% din totalul buletinelor de vot. Astfel, ultraconservatorii formați din partidele lui Meloni, Salvino și Berlusconi ar urma să obțină majoritatea absolută în ambele camere.