Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene au agreat textul noii directive privind repararea echipamentelor electrice şi electrocasnice.
Directiva introduce obligaţii mai stricte privind garanţia aparaturii vândute. Mai mult, face posibilă repararea acestora şi după expirarea garanţiei în condiţiile eficienţei de cost.
Sunt urmărite două obiective principale: preţuri mai mici pentru clienţi şi impulsionarea economiei circulare.
Reparați echipamentele
Noile reguli vizează repararea unor produse precum tablete, laptopuri, telefoane, dar și electrocasnice. Exemple: aspiratoarele, mașinile de spălat vase sau rufe.
Directiva introduce dreptul la reparație în favoarea consumatorilor, atât în interiorul, cât și în afara perioadei de garanție a aparaturii.
Ținta este să fie mai ieftin să le repari decât să le înlocuiești cu altele. Acesta a devenit unul dintre principiile economiei circulare pe care o impulsionează politicile Uniunii Europene. Un alt efect este că industria va diminua folosirea unor resurse noi, iar astfel și deșeurile vor fi reduse.
Conform directivei, când apare un defect al aparaturii în limitele temporale ale garanției, consumatorii pot opta pentru repararea acesteia și vor obține încă un an de garanție pentru produs.
Dacă defecțiunea apare după expirarea garanției, consumatorul poate să solicite repararea produsului dacă acest lucru este tehnic posibil. Reparația va fi mai ieftină decât achiziționarea unui produs nou.
Centralizarea de informații
De asemenea, directiva impune crearea unei platforme europene care să centralizeze, pentru fiecare din cele 27 de state member. Toate companiile care produc aparatură sau care oferă servicii de reparații, pentru a fi mai ușor consumatorilor să se adreseze acestora.
Companiile producătoare sunt, de asemenea, obligate să posteze pe paginile de internet prețul componentelor ce pot fi înlocuite sau cel al reparației.
Directiva privind repararea echipamentelor electrice și electrocasnice însoţeşte o altă iniţiativă a Comisiei Europene, respectiv, ca producătorii să proiecteze produsele electrice şi electrocasnice aşa încât să poată fi reparate.