Cea de a 26-a ediție a PwC CEO Survey relevă cea mai pesimistă perspectivă a directorilor generali ai companiilor. Viziunea este cu atât mai sumbră cu cât în 2022, 77% dintre participanții la sondajul PwC erau mult mai optimiști, estimând că economia îşi va îmbunătăţi rata de creştere.
Potrivit datelor PwC CEO Survey 2023, studiu global la care au participat peste 4.400 de directori din întreaga lume, inclusiv din România, companiile din țările cu economii dezvoltate – ca Franţa, Germania şi Marea Britanie – au estimări sensibil mai pesimiste pentru perspectivele de creştere internă decât cele ale firmelor din Statele Unite, Brazilia, India şi China.
Perspectivele sunt îcu adevărat sumbre, 40% dintre directorii intervievați declară că, dacă se menţin condiţiile economice actuale, organizaţiile pe care le manageriază nu vor mai fi viabile din punct de vedere economic peste un deceniu.
Tendinţa a fost confirmată cu precădere de executivii din sectoarele telecomunicaţii (46%), producţie (43%), sănătate (42%) şi tehnologie (41%).
Directorii companiilor românești sunt optimiști
Tendința pesimistă este mai temperată la nivel local, unde doar 27% dintre directorii generali care condu companiile românești au o astfel de perspectivă despre evoluția firmelor pe care le conduc. Cu toate acestea, majoritatea consideră că se vor confrunta cumultiple provocări în următorii 10 ani care vor afecta profitabilitatea industriilor în care activează.
„Ultimii ani au supus întreaga societate unui test de rezistenţă: pandemie, război, criză energetică, inflaţie record, dobânzi tot mai mari, astfel că pesimismul exprimat în actualul sondaj nu este surprinzător. Totuşi directorii generali din România sunt mai încrezători în evoluţia economiei naţionale decât în cea a economiei globale, având în vedere că 62% dintre aceştia estimează încetinirea pe plan local faţă de 75% care anticipează declinul la nivel global. Deşi percepţia faţă de situaţia macroeconomică s-a înrăutăţit, liderii din ţara noastră sunt mai optimişti în privinţa companiilor pe care le conduc, mai mult de jumătate anticipând creşterea afacerilor în următorul an, ceea ce înseamnă că şi-au construit strategiile luând în calcul o potenţială scădere a economiei“, a precizat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.
Procentul directorilor generali care cred că organizațiile lor au perspective reale de creştere a afacerilor în 2023 estge de 42%, cea mai scăzută valoare procentuală înregistrată de la criza financiară din 2008-2009.
De ce se tem executivii în 2023
Studiul PwC a relevat că principalele provocări pe 2023 pentru directorii executivi sunt inflaţia (40%), volatilitatea macroeconomică (31%) şi conflictele geopolitice. Este o ierarhie complet schimbată față de anul trecut, când riscurile de securitate cibernetică şi cele de sănătate reprezentatu principalele preocupări. Și pentru executivii din România clasamentul se respectă, inflaţia reprezentând principalul risc pentru dezvoltarea afacerilor (48%), urmat de conflictul geopolitic (42%) şi volatilitatea macroeconomică (38%).
Pentru a ține sub control aceste riscuri, majoritatea directorilor se concentrează pe reducerea costurilor, dar evită concedierile sau diminuarea salariilor.
„Deşi 52% dintre respondenţi au început să reducă costurile, doar 19% au îngheţat angajările şi numai 16% au redus numărul de angajaţi, în timp ce 60% nu intenţionează să reducă personalul în următoarele 12 luni. Această abordare contrastează puternic cu cea din criza financiară din 2008 când aproximativ de două ori mai mulţi anticipau reduceri de personal pe termen scurt. În acelaşi timp, 80% nu intenţionează să reducă salariile, pentru a putea păstra talentele şi a reduce plecările“, se mai arată în studiul PwC citat de Economedia.