Infofinanciar > Info > Divergențe pe tema banilor cash. Mesajul lui Marcel Ciolacu
Info

Divergențe pe tema banilor cash. Mesajul lui Marcel Ciolacu

marcel ciolacu bani cash taxe noi (sursă foto: Biz Brașov)
Sursa foto: arhiva companiei

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a adus de 1 decembrie câteva lămuriri cu privire la limitarea plăților cu bani cash.

„Cu ce am greșit? A fost o propunere, nu a fost a lui Marcel Ciolacu, nu vine Marcel Ciolacu cu propuneri. Când mi-am luat informațiile că nu se poate aplica real în societate. N-am avut nici o rușine să spun că România nu e pregătită în acest moment pentru această decizie”, este mesajul pe care l-a transmis Marcel Ciolacu la Antena 3 CNN.

De asemenea, el a mai precizat că situația României a fost critică în luna octombrie.

„România s-a aflat într-o situație foarte delicată, vrem să recunoaștem bine, nu vrem să recunoaștem, iară bine. România a fost la gura prăpastiei. Normal că am cerut o altă dinamică, normal că am cerut soluții. Normal că din 10 propuneri, 5 au fost proaste, fiindcă am pus o presiune și pe finanțe și pe miniștri.

Credeți că-mi aduc reorganizările ministerelor, reforma din sistemul bugetar, aplauze sau voturi? Am tăiat la jumătate consilierii, în momentul ăsta cu reorganizarea s-a terminat cu secretarii de stat, șefi de agenții, posturi desființate”, a mai transmis acesta, conform antena3.ro