Cu toți știm că numărul de revoluționari care au primit indemnizații a fost mult umflat, dar, cu toate scandalurile aferente, s-a așternut o liniște suspect peste aceste nedreptăți flagrante.
Liniștea s-a spart, însă, duminică seară când Dorin Lazăr Maior – fostul președinte al Blocului Național al Revoluționarilor a fost invitat, alături de soția sa, în emisiunea Culisele Statului Paralel, la Realitatea PLUS.
Inchiziția de rit nou
„DNA este o inchiziție modernă. Prin aceste dosare se crează o altă clasă politică, umilă, fără putere, fără personalitate. Am spus atunci că refuz să trăiesc în patria procurorior. Am ieșit în stradă cu aceste proteste și am spus lucrurilor pe nume. Atunci toți liderii politici se uitau la mine ca la un extraterestru”, a declarat Maior în direct la TV.
”Prima dată când am revenit mi s-a pus în vedere să nu revin la partid. Am spus clar nu mai vreau. Nu intru în amănunte că am fost în relații de prietenie. Am rămas la PSD ca simplu membru de partid”, a declarat mai Dorin Lazăr Maior, la Realitatea PLUS.
Un număr îngrășat artificial
Referitor la numărul foarte mare de revoluționari care au luat indemnizații și care au beneficii serioase de pe urma acestei distincții, Dorin Lazăr Maior a spus: „în perioada în care eu eram președintele comisiei parlamentare, beneficiau peste 20.000 de persoane, dintre care 7.000 erau răniți, unde nu există nicio interpretare”.
”Cam 30% dintre cei care au primit indemnizații de revoluționar au meritat”, a subliniat Maior
Soția lui Dorin Lazăr Maior a specificat că nu mai deține în prezent certificat de revoluționar. „Eu sunt luptătoare și revoluționară de mică. Am fost la județeana de partid. Am fost cu copiii, de la școală, ni s-a spus că se trage. Nu am mai cerut certificat pe legea 95 pe considerentul că lege 345, făcută de Dorin, nu este bună. Nu am beneficiat de niciun leu, nici de loc de veci sau alte beneficii. Nici eu, nici Dorin”, a declarat aceasta.
Cine este DLM
”Fostul deputat și șef al Revoluționarilor, Dorin Lazar Maior, este liberat condiționat dupa 5 ani și 2 luni de detenție. Tribunalul Ilfov a confirmat astăzi senținta Judecătoriei Sectorului 4, prin care s-a dispus ca Maior să își redobândeasca libertatea”, anunțau televiziunile de știri pe 2 august 2021.
În 2016, Maior a fost extrădat din Dubai, unde fugise după ce a primit o condamnare de 7 ani de puşcărie în dosarul „Romexterra”. El a şantajat doi oameni de afaceri braşoveni, printre care şi pe fostul director adjunct de la Romexterra Bank Braşov, pentru modul ilegal în care se acordau credite la banca respectivă.
Maior i-ar fi ameninţat pe cei doi oameni de afaceri că îi va denunţa dacă nu primeşte de la fiecare câte un milion de lei. Fost deputat PSD, Lazăr Maior a plecat din ţară imediat după aflarea sentinţei. În perioada în care a stat în Emiratele Arabe Unite a fost condamnat la 6 ani de închisoare în alt dosar, pentru evaziune fiscală.
Maior a fost eliberat la începutul lui 2020 în baza deciziilor CCR, dar în iunie a fost încarcerat din nou după ce a fost condamnat într-un alt dosar pentru evaziune fiscală.