Dobânzile ar putea scădea în partea a doua a acestui an, estimează analiştii bancari. Acest fapt ar putea duce la o creştere a nivelului de creditare.
Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Bogdan Neacşu: ”Observăm, de exemplu, că, în cazul persoanelor fizice, acest început de an a fost mult mai dinamic decât perioada anului anterior. Probabil că și din cauză că salariile au cunoscut o creștere raportată la anul trecut. Deocamdată ritmurile de creștere în zona de creditare nu se translatează în aceeași măsură. Suntem optimiști pentru ce înseamnă partea a doua a acestui an. În același timp, suntem și foarte atenți la ce se întâmplă în economie. Cum inflația reușește practic să înregistreze niveluri mai scăzute. Ne așteptăm în a doua parte a acestui an toate dobânzile să cunoască măcar o scădere lentă.
Bogdan Neacşu a mai atras atenţia că băncile comerciale trebuie să fie deja atente la creditele de consum. Acest segment s-a revigorat mult în ultimele două luni, ceea ce poate pune presiune pe inflaţie.