Infofinanciar > Esential > Documente din cadrul Comisiei de Anchetă a privatizării Petrom! Caz de corupție sau primul pas spre o economie de piață funcțională
Esential

Documente din cadrul Comisiei de Anchetă a privatizării Petrom! Caz de corupție sau primul pas spre o economie de piață funcțională

Documente din cadrul Comisiei de Anchetă a privatizării Petrom! Caz de corupție sau primul pas spre o economie de piață funcțională
FOTO:romanialibera.ro

Cazul privatizări companiei de stat PETROM a fost readus în atenția spațiului public în urma refuzului Austriei de a ne permite accesul în spațiul Schengen. Neregulile din contractul de privatizare au fost semnalate și de un politician din Austria care a acuzat în cursul anului trecut faptul că respectivul contract de privatizare s-a făcut în detrimentul statului român.

În raportul Comisiei de Anchetă a Parlamentului sunt menționate condițiile generale pe care și le-au asumat atât statul român cât și OMV Austria.  Privatizarea s-a produs în baza angajamentelor asumate de Guvernul României în fața organismelor internaționale, din care, cele mai importante aspecte sunt conținute în Ordonanța nr. 51/26 din aprilie 1999 încheiată între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare respecitv FMI ( Fondul Monetar Internațional).

Privatizarea PETROM, primul pas pentru o ”economie de piață funcțională”

Pe scurt, privatizarea Petrom poate fi înțeles ca ”un pas esențial în acordarea statutului de economie funcțională de piață”, o condiție necesară pentru aderarea României în Uniunea Europeană.

Raportul de anchetă privatizare PETROM, p2

Raportul de anchetă privatizare PETROM; pagina 2

Odată finalizate procedurile de privatizare Statul român și-a pierdut orice drept de a interveni în modificare politicilor firmei„ Se va decide, de asemenea, că nici o restricție nu va fi impusă investitorilor în ceea ce privește reorganizarea companiei după privatizare”. ”Vom obiecta dacă se va permite o  perioadă de restricție mai mare de 3 ani privind creșterea de capital. Contractul de privatizare a definit o perioada de restrictie de 5 ani, considerată de UE ca acțiune de aur care încalcă reglementările UE privind libera circulatie a capitalurilor”.

Trebuie menționat faptul că la momentul aprobării documentului în Parlamentul României, membrii comisiilor din Senat și Camera Deputaților „au fost invitați la sediul Ministerului Industriilor, unde, timp de câteva zile au avut acces la toate documentele contractului”, au participat membrii comisiei de privatizare, reprezentanții caselor de avocatură cât și reprezentanții consultanților.

Problema poluării

În ceea ce privește angajamentul de despăgubire privind mediul, problema poluării a fost evaluată de trei firme renumite DAMES and MOORE în 1999, NEXANT în 2001 și URS CORPORATION în 2023.

Rapoartele emise de toate firmele au indicat faptul că ”răspunderile asociate cu contaminările istorice sunt extrem de dificil de evaluat și ar presupune o perioadă de cel puțin 3-5 ani de examinări intruzive pentru determinarea posibilelor contaminări și fără a avea siguranța descoperirii tuturor poluărilor, iar determinarea celor istorice și a celor prezente, precum și o estimare a costurilor măsurilor de remediere ar fi fost cu greu realizabilă și cu niște costuri foarte mari care nu ar fi justificat o asemenea încercare și care nu ar fi putut în niciun fel și sub nicio formă să evalueze prejudicii ce ar fi putut fi produse persoanelor fizice și juridice, ca urmare a acestor contaminări, precum și întinderea daunelor care putea fi cerute PETROM într-un eventual proces de către acești terți necunoscuți prejudiciați prin poluare” se arată în raport.

Altfel spus, cum niciuna din părțile implicate în privatizare nu au putut înainta cu exactitate o sumă care să fie plătită după privatizare, în cazul în care se produce o poluare istorică, părțile contractante și-au asumat anumite obligații în privința răspunderilor privind poluarea mediului.

PETROM/OMV se făcea responsabil pentru orice caz de poluare după finalizarea procesului de privatizare. De asemnea, contractul include o listă a tuturor programelor de conformare existente și a sumelor asociate obligațiilor cuantificabile, cu o valoare totală de 178, 5 milioane de EURO asumate de PETROM.

Statul român și- asumat responsabilitatea doar pentru ”răspunderi necunoscute și necuantificate la data privatizării ca urmare a poluării cauzate înainte de privatizare ( lucru care mai întâi trebuie dovedit).

Codițiile de acordare a despăgubirilor

În document se mai arată faptul că statul român era exonerat de la plata despăgubirilor doar în cazul în care ”pretențiile nu au apărut ca urmare a unor investigații intruzive realizate voluntar de PETROM sau dacă se poate demonstra că societatea a suportat, plătit sau a suferit ca urmare a poluării istorice; numai dacă pretenția ridicată este justificată de documente, certificate emise de auditori independenți, rapoarte de expertiză tehnică și/ sau hotărâri judecătorești irevocabile”.

Raport Anchetă privatrizare PETROM

Raport Anchetă privatrizare PETROM

Ceea ce a fost subliniat în raportul de față face trimitere la  stipularile legii 555/2004 prin care ”pentru despăgubire se acordă un fond de 50 de milioane de euro inclus în prețul de vânzare deschis la trezorserie. Despăgubirile se acordă doar în baza documentelor justificative și nu puteau fi accesate nici de Petrom sau OMV.

IMPORTANT: Nu au fost depuse în intervalul scurs de la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor ce au făcut obiectul privatizării, nici o notificare de despăgubire conform contractului, fapt ce contrazice afirmația cu privire la suma de 363 de milioane de euro menționată în raport și care nu are susținere în documente oficiale ale PETROM sau în cele primite de autoritățile statului cu privire la măsuri de remediere și/sau daune interese solicitate în legătură cu o contaminare a mediului.”

Potrivit LEGII 468/2004 art 27 Guvernul României își va asuma obligațiile de mediu aferente sondelor abandonate. Totodată, o cerere de despăgubire poate interveni doar dacă autoritatea de mediu stabilește” obligații concrete referitoare la contaminare în sarcina PETROM sau un terț introduce o acțiune în despăgubiri împotriva PETROM pentru daune rezultând din contaminarea și numai dacă PETROM a suportat efectiv anumite costuri”

La pagina 6 a raportului se arată faptul că majoritatea terenurilor supuse analizei de mediu ( 90%) sunt în afara localității preponderent agricole și afectate de capacități petroliere.

Condițiile de acordare a despăgubirilor

Condițiile de acordare a despăgubirilor

2000 de hectare afectate

Soluția găsită de părțile implicate pentru cele 2000 de ha afectate a constat în stabilirea unui plafon valoric de 25 de milioane de dolari precum și dreptul ”Cumpărătorului de a achiziționa acțiuni suplimentare necesare pentru a-și menține cota de 51% din PETROM pentru un preț ce nu va depăși 51% din plafonul valoric al terenurilor.

Astfel, ”investitorul nu își va mai deduce costurile suplimentare din prețul de cumpărarela o evaluare proprie ci doar în cuantumul stabilit”.

Dezavantajul constă în faptul că ”depășirea plafonului stabilit, acțiunile suplimentare provenite din majorări cu valoarea terenurilor” vor fi transmise gratuit, în procesul necesar acestuia pentru păstrarea cotei de 51% în societate.

Proiectul de lege stipulează la art 13 o prevedere prin care Cumpărătorul are dreptul de a ”achiziționa contra cost la un preț egal cu valoarea nominală a acțiunii sau mai mică decât aceasta, 51% din acțiunile suplimentare rezultate prin majorarea de capital aferentă acestor terenuri, astfel încât valoarea totală a acestora să nu depășească valoarea menționată”.

prevederile privind impozitele și penalitățile aferente

Prevederile privind impozitele și penalitățile aferente

În privința impozitelor  sau a penalităților, obligațiile de plată a PETROM cu ”scadența depășită sau contestate de societate au fost anulate înainte de depunerea ofertelor pentru privatizare”, potrivit OUG nr.15/2004.

Altfel spus, Statul Român a respectat ”principiul investitorului privat”, principiu stabilit de acquis-ul comunitar.

Capitolul IV din raportul comisiei de anchetă (pp 7-8), arată faptul că ”prin Contractul de privatizare societatea nu a fost exonerată de datorii. Doar impozitele și penalitățile aferente acestora până la data de 08.04.2004 fie au fost plătite sau anulate.

Raportul de anchetă mai punctează faptul că ”prevederile acordului petrolier aprobat de Guvern rămân valabile în forma stabilită pe întreaga lor durată, pentru o perioadă de concesiune de 30 de ani. ( Legea petrolului nr. 238/7.06.2004 art/ 61).

În condițiile în care în oferta investitorului a fost prevăzută o perioadă de 15 ani în care redevențele să nu fie modificate, părțile implicate au convenit micșorare perioadei la 10 ani timp în care redevențele sau alte taxe de aceeași natură să nu fie crescute. Excepția apare doar în cazul în care apar ”cerințe contrare ale legilor sau reglementărilor general aplicabile în UE care devin aplicabile României”.

În raportul Comisiei, se face în mod eronat, referire la ”rezervele de petrol și gaze PETROM”, care cf. Constituției aparțin statului Român, altfel spus concesiunile au fost acordate înainte și independent de procesul de privatizare.