La 19 ianuarie, apărătorii lui Igor Dodon în ședință de judecată au înaintat o cerere prin care au solicitat încuviințarea acestuia să părăsească Republica Moldova, în perioada 28 ianuarie – 5 februarie, pentru a asigura un tratament de reabilitare post Covid-19, în România, a fiului său, anexând în acest sens un șir de acte ce ar confirma necesitatea deplasării peste hotare.
În ședința de judecată procurorii au solicitat audierea medicului, însă instanța a respins cererea respectivă. PA a precizat că la 25 ianuarie medicul a cărui nume și prenume era indicat în documentul medical a declarat că nu-i este cunoscut pacientul menționat și că ar fi aplicat ștampila pe Trimiterea-Extras la rugămintea unei colege. Potrivit medicului audiat, solicitarea a parvenit de la colega sa care examinează mereu familia Dodon și care se află în relații apropiate cu aceștia, fiind soția unui consilier din cadrul Consiliului Municipal Chișinău, membru al fracțiunii partidului din care a făcut parte și inculpatul. Totodată, aceasta a menționat că procedurile indicate în Trimitere-Extras nu sunt necesare de a fi efectuate peste hotare, acestea fiind disponibile în Republica Moldova, iar în protocolul clinic național privind tratamentul infecției Covid-19 (forma gravitate medie), nu există astfel de recomandări, scrie Deschide.MD.
Acuzațiile aduse lui Igor Dodon în „Dosarul Sacoșa”
Dosarul Sacoșa” a fost deschis de procurorii de la Chișinău după apariţia unor imagini în care fostul lider al Partidului Democrat Vlad Plahotniuc i-a dat lui Dodon o pungă în care ar fi fost bani destinaţi achitării salariilor angajaţilor Partidului Socialiştilor.
Procuratura Generală a Republicii Moldova a confirmat desfăşurarea, de către procurorii anticorupţie, în comun cu ofiţerii SIS şi CNA, a unor percheziţii la domiciliul lui Igor Dodon.
„În cadrul dosarului penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracţiunii prevăzute de art.324 (coruperea pasivă) art.1812 (acceptarea finanţării partidului politic de către o organizaţie criminală), art.337 (trădare de Patrie) şi art.3302 (îmbogăţire ilicită)”, a anunțat Mariana Cherpec, procurorului responsabil de comunicare cu mass-media din cadrul PG. Aceasta a precizat de asemenea că perchezitii au loc inclusiv la alte locaţii, imobile deţinute de către Igor Dodon prin persoane interpuse.
Percheziţiile au loc şi la sediul asociaţiei „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”, condusă de Dodon și cofondată de organizaţia „Delovaia Rossia”, care îi are printre lideri pe Igor Ceaika, fiul fostului procuror general din Rusia, Iuri Ceaika.