Vladimir Putin și Xi Jinping au pus gând rău Statelor Unite și a aliaților din Uniunea Europeană. În timpul celei de-a doua vizite a liderului chinez la Moscova, Vladimir Putin a precizat ferm că Federația Rusă „recunoaște yuanul chinezesc în tranzacțiile internaționale, inclusiv în investițiile efectuate de ruși în țări străine”, informează QZ.com. În aceste condiții propulsarea monedei chinezești ar putea afecta stabilitatea monedei americane.
„Suntem pro-utilizării yuanului chinezesc pentru angajamentele dintre Rusia și țările din Asia, Africa și America Latină”, a transmis Putin. „Sunt încrezător că aceste angajamente încheiate în yuan vor dezvolta între partenerii ruși și omologii lor din țări terțe”, a continuat acesta.
China si Federația Rusă fac front comun împotriva SUA
Obiectivul vizitei diplomatice dintre Xi Jinping și Vladinir Putin a constat în consolidarea „relațiilor strategice”, în acest sens, cei doi lideri au semnat pe 21 martie 14 acorduri economice care acoperă majoritatea domeniilor importante de la cercetarea științifică până structura programelor de televiziune, în speranța că vor detrona hegemonia Statelor Unite.
Xi Jinping și Vladimir Putin au declarat la unison că vor colabora pentru a pune capăt lumii unipolare dominată de Statele Unite ale Americii odată cu finalul Războiul Rece. China face parte din clubul restrâns al țărilor care au preferat să nu aplice sancțiuni Moscovei ca urmare a invaziei din Ucraina. Acest fapt a făcut ca relația dintre cei doi lideri mondiali să se consolideze.
China achiziționează cantități uriașe de gaz și petrol din Federația Rusă, la un preț preferențial, alături de entități statale din Asia, Africa dar și Europa în special Ungaria la care se adaugă și Turcia. Declarația lui Vladimir Putin de a recunoaște moneda chineză în tranzacțiile internaționale se potrivește de minune regimului de la Beijing în condițiile în care promovarea yuanului la nivel mondial face parte din strategia guvernamentală, potrivit qz.com.
China a mediat pacea dintre Arabia Saudită și Iran
China și-a consolidat în ultimii zece statutul de stat emergent, s-a apropiat extrem de mult de SUA în plan economic și a devenit din ce în ce mai vizibilă pe plan politic pe scena relațiilor internaționale. În cursul săptămânii trecute, China a mediat pacea dintre Arabia Saudită și Iran.
În semn de mulțumire Arabia Saudită a precizat că exporturile de petrol spre China vor fi tranzacționate în yuan, în defavoarea monedei americane. Nu a existat nicio actualizare a planului de pace în 12 puncte propus de China pentru Ucraina, pe care Xi l-a prezentat luna trecută, iar Ucraina însăși abia dacă a fost menționată în timpul conferinței de presă comune dintre cei doi lideri.
În schimb, Putin și Xi s-au concentrat pe acuzațiile familiare privind extinderea excesivă a NATO în Est, spunând că hegemonia SUA subminează stabilitatea globală. Criticile au avut paralele cu comentariile lui Putin despre yuan, și anume că Rusia și China vor face tot ce pot pentru a împiedica o ordine mondială unipolară, atât din punct de vedere geopolitic, cât și economic.
Putin a menționat planul de pace al Chinei, spunând că respingerea acestuia de către Occident a arătat că NATO nu prezintă garanții concrete în ceea ce privește găsirea unei soluții pașnice la război. „Credem că multe dintre prevederile planului de pace prezentat de China sunt în concordanță cu abordările rusești și pot fi luate ca bază pentru o soluționare pașnică atunci când vor fi pregătiți pentru asta în Occident și la Kiev Cu toate acestea, până în prezent nu vedem o astfel de disponibilitate din partea lor, a spus Putin. Xi nu a spus nimic specific ca răspuns la susținerea lui Putin. Când a fost întrebat direct despre conflict, Xi a spus că China rămâne „imparțială”.