Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, era primar al Istanbulului când un cutremur devastator a lovit Izmit în 1999, ucigând peste 17.000 de persoane și devastând economia țării. Răspunsul guvernului la dezastrul natural a creat o oportunitate pentru Erdogan de a-și consolida acreditările ca lider capabil și plin de compasiune, pregătind terenul pentru alegerea sa ca premier în 2003.
De atunci, Erdogan a menținut o guvernare de fier, supraviețuind recesiunilor economice, crizelor legate de refugiați, scandalurilor de corupție, mișcărilor de protest și chiar unei tentative de lovitură de stat. Dar, odată cu alegerile prezidențiale și parlamentare din 14 mai 2023, care se apropie, schimbări seismice atât la propriu, cât și la figurat, amenință să răstoarne controlul președintelui asupra puterii pentru prima dată în ultimele două decenii.
Erodgan, într-o sotuație șubredă
Cea mai evidentă provocare la adresa realegerii lui Erdogan este răspunsul său defectuos la cutremurele care au zguduit Turcia și Siria în februarie, care au făcut peste 45.000 de victime și au provocat strămutarea internă a aproximativ două milioane de persoane în zece provincii. Relatările de la fața locului difuzate pe rețelele de socializare au expus povestea incapacității guvernamentale, de la eforturi de salvare și asistență întârziate în zonele afectate, la utilizarea abuzivă a resurselor disponibile și la incapacitatea de a reprima tulburările și de a stabili ordinea publică.
Mulți cetățeni turci acuză, de asemenea, consolidarea puterii și politicile populiste ale lui Erdogan pentru că au permis ca lucrările de construcție de proastă calitate să se dezvolte necontrolat. În timp ce președintele ar putea fi capabil să își folosească controlul asupra mass-media și a cheltuielilor guvernamentale pentru a limita consecințele politice imediate, pagubele aduse credibilității sale sunt deja bine implementate.
Amenințarea politică
Cea de-a doua și poate cea mai importantă provocare la adresa lui Erdogan este principalul bloc de opoziție care, pentru prima dată în ultimii ani, este unit în spatele unui candidat comun la președinție, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), Kemal Kilicdaroglu. Acesta a surprins pe toată lumea reușind să consolideze o mare parte din opoziția Turciei sub umbrela Alianței Națiunii, care cuprinde partide social-democrate, de centru-dreapta, de dreapta și islamiste.
Pentru a avea o șansă de a-l învinge pe Erdogan, Kilicdaroglu trebuie să câștige încrederea Partidului Democrat al Poporului (HDP) prokurd și a Alianței Muncii și Libertății, de stânga, care sunt factorii de decizie ai alegerilor, fără a-și înstrăina cel mai mare partener de coaliție, Partidul Bun (IP), naționalist și conservator.
Acesta este un scop destul de dificil de atins, dar pe care se dovedește capabil să îl realizeze. Liderul CHP a reușit să fie din nou în relații bune cu IP, după o dispută publică legată de angajamentul său cu HDP, iar HDP și-a semnalat deja sprijinul pentru Kilicdaroglu prin faptul că s-a abținut de la prezentarea unui candidat propriu.
Cine va câștiga în mai?
În consecință, sondajele recente arată că Kilicdaroglu îl conduce pe președinte, deși niciunul dintre candidați nu are șanse să obțină o victorie în primul tur. În mod critic, o victorie a opoziției în alegerile parlamentare ar spori șansele lui Kilicdaroglu în al doilea tur al competiției prezidențiale. Desigur, este prea devreme pentru a spune dacă Kilicdaroglu va reuși să mențină coaliția unită și să-și susțină impulsul.
Erdogan este, de asemenea, un politician priceput, cu o vastă experiență. După ce a desființat deja armata, sistemul judiciar și mass-media, președintele va folosi orice mijloc la dispoziția sa, oricât de dur sau antidemocratic ar fi, pentru a înclina balanța în favoarea sa. Cel puțin, el va spori ajutoarele finanțate de stat pentru a cumpăra voturi și va încerca să facă legătura între HDP și Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflat în afara legii, pentru a-și prezenta principalul rival ca pe un simpatizant al teroriștilor.
Dacă se va simți suficient de încolțit, ar putea să îi încarcereze pe liderii opoziției sub pretexte false și să criminalizeze disidența. Cu toate acestea, nimic din ceea ce face în acest moment nu este probabil să îi aducă președintelui un sprijin real în afara bazei sale principale de alegători – chiar dacă tacticile de frică și represiunea îl ajută să își asigure un nou mandat.
Un lucru este clar: în cei 20 de ani de când se află la putere, influența politică al lui Erdogan nu a fost niciodată mai șubreă decât acum, scriu ei de la The Time.
