Anunțul făcut recent de premierul Rishi Sunak în legătură cu amânarea atingerii obiectivelor climatice a stârnit reacții negative. Nu însă și din partea fostului președinte Donald Trump, care l-a lăudat pe prim-ministrul britanic pentru decizia luată.
Anunțul relaxării politicilor climatice și în domeniul sustenabilității făcut de premierul britanic Rishi Sunak a obținut sprijinul lui Donald Trump.
Acesta și-a exprimat aprecierea într-o postare făcută pe contul său de socializare Truth Social media la sfârșitul zilei de sâmbătă. Fostul președinte american l-a felicitat pe prim-ministrul britanic pentru că a anunțat săptămâna trecută că își reduce promisiunile ecologiste.
Sunak a confirmat recent o amânare majoră a mai multor politici ecologiste din Marea Britanie. Printre acestea se numără amânarea procesului de facilitare a tranziției către vehiculele electrice. Dar și mutarea datei de interzicere a vânzărilor de mașini noi pe benzină și diesel din 2030 până în 2035. De asemenea, el a mai anunțat că se va prelungi pe un termen mult mai mare tranziția la pompele de căldură.
„Sunak e inteligent”
Toate aceste anunțuri, criticate atât în Marea Britanie, cât și în restul Europei, au stârnit elogiile lui Donald Trump.
„Întotdeauna am știut că Sunak e inteligent. Că nu are de gând să își distrugă și să își falimenteze națiunea pentru falși alarmiști climatici care nu au nicio idee”, a scris fostul președinte al Statelor Unite.
Trump, care conduce în sondajele de opinie în competiția pentru nominalizarea Partidului Republican la alegerile prezidențiale din 2024, nu s-a rezumat la atât. El a declarat că SUA „continuă să se rostogolească vesel. Cheltuind trilioane de dolari încercând să facă ceea ce nu se poate face. În timp ce, în același timp, respiră aerul murdar și total netratat care plutește deasupra țării noastre, cândva măreață. Și care vine din China, India, Rusia și din părți necunoscute”.
Premierul încearcă să recâștige electoratul
Săptămâna trecută, Rishi Sunak a susținut că, dacă va continua cu actualele politici climatice, riscă „să piardă consimțământul poporului britanic”. Premierul a mai precizat că, într-un astfel de caz, reacția rezultată nu va fi doar împotriva unor politici specifice, „ci și împotriva misiunii mai largi în sine, ceea ce înseamnă că s-ar putea să nu ne atingem niciodată obiectivul”.
Sunak a reiterat planurile sale de a extinde exploatările de petrol și gaze în Marea Nordului. Dar și de a continua forările pentru combustibili fosili. De asemenea, el a mai precizat că va fi ridicată interdicția privind instalarea parcurilor eoliene pe uscat.
Premierul încearcă astfel să schimbe evoluția descendentă din sondajele de opinie înainte de alegerile anticipate de anul viitor. Pentru a nu-i pierde definitiv pe ecologiști, el a declarat că este în continuare angajat să ajungă la un nivel net zero de emisii până în 2050.
Comentariului fostului președinte american a fost scurt și la obiect. „Felicitări premierului Sunak pentru că a recunoscut această escrocherie înainte de a fi prea târziu!”, a scris pe contul său de social media Donald Trump, citat de Politico.