Infofinanciar > Lumea la zi > Donald Trump, responsabil pentru asaltul Capitoliului! „Nimeni nu este mai presus de lege”
Lumea la zi

Donald Trump, responsabil pentru asaltul Capitoliului! „Nimeni nu este mai presus de lege”

Donald Trump, responsabil pentru asaltul Capitoliului! „Nimeni nu este mai presus de lege”
Sursa foto: bzi.ro

Capitoliul reprezintă un adevărat simbol al democrației pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Această locație a fost atacată de către susținătorii lui Donald Trump pe data de 6 ianuarie 2021. Ancheta acestui caz încă nu s-a finalizat, iar fostul lider de la Casa Albă este catalogat de către democrați ca fiind inculpat.

Până acum, în cadrul acestui proces complex de anchetare, mai bine de 850 de oameni au fost arestatate. Cele mai multe persoane au fost învinuite pentru că au obstrucționat momentul în care alegerea lui Joe Biden urma să fie certificată, potrivit Economica. Practic, există mai multe acuzații care susțin că Donald Trump ar fi fost cel care și-a instigat susținătorii să ia cu asalt clădirea aflată în Washington.

Vinovăția lui Trump este cercetată

Există o șansă ca politicianul să ajungă să fie pus sub acuzare, acest lucru depinzând de concluzia la care una dintre comisiile Congresului va ajunge după ce își va pune la punct ancheta. Această cercetare realizată se realizează la nivel parlamentar, iar în cazul în care comisia îl găsește responsabil pe Trump, aceasta poate să sugereze Departamentului de Justiție că fostul președinte merită să fie pus sub acuzare.

Cercetarea extrem de amplă pe care o desfășoară procurorii federali din Statele Unite este condusă de Merrick Garland. Acuzarea unui fost președinte nu este deloc un lucru ușor, dar Garland a spus că pe teritoriul Americii, niciun om, indiferent de cine ar fi, nu are cum să fie deasupra legii. Tot acesta, conform sursei menționate anterior a spus că el și procurorii pe care îi coordonează nu sunt sub nicio formă împiedicați din a ancheta pe oricine care a fost implicat în încercarea de a schimba soarta alegerilor cu caracter democratic.

Prin intermediul acestor declarații, procurorul general al Statelor Unite susține că echipa lui va face toate cercetările necesare și că toți vinovații, indiferent de rangul lor, vor răspunde în fața legii pentru asediul Capitolului.

Viitoarea candidatură a lui Donald Trump

Donald Trump are în acest moment vârsta de 76 de ani, o etate la care nu mulți oameni mai au în cap să își „complice” viața. Acesta nu este însă cazul lui. Fostul președinte american nu exclude sub nicio formă posibilitatea de a participa în calitate de candidat la alegerile din 2024. Din contră, politicianul a dat de înțeles de mai multe ori că își dorește să revină la conducerea Statelor Unite. Se pare că pentru americani vârsta nu este sub nicio formă un factor care îi împiedică din a se implica activ în politică, un alt exemplu fiind chiar Joe Biden, actualul lider de la Casa Albă care în noiembrie va împlini vârsta de 80 de ani.