Infofinanciar > Lumea la zi > Donald Trump revine în forță: „Îi vom opri pe rasiștii radicali de stânga și pe perverșii care încearcă să ne îndoctrineze tinerii!”
Lumea la zi

Donald Trump revine în forță: „Îi vom opri pe rasiștii radicali de stânga și pe perverșii care încearcă să ne îndoctrineze tinerii!”

Donald Trump revine în forță: „Îi vom opri pe rasiștii radicali de stânga și pe perverșii care încearcă să ne îndoctrineze tinerii!”
Sursa foto: People

Fostul președinte american Donald Trump și-a făcut apariția în public sâmbătă pentru prima dată de când și-a anunțat candidatura pentru Casa Albă în 2024. Trump și-a demarat campania electorală vizitând două state o dată, pentru a răspunde astfel criticilor potrivit cărora campania sa ar fi avut un start lent.

„Sunt mai furios acum și mai angajat acum decât am fost vreodată”, a declarat Donald Trump în fața unei mulțimi restrânse la reuniunea anuală a Partidului Republican din New Hampshire, Salem, înainte de a se îndrepta spre Columbia, Carolina de Sud, pentru o apariție alături de echipa sa de conducere în acest stat.

Spre deosebire de mitingurile zgomotoase în fața a mii de adepți pe care echipa lui Donald Trump le organizează adesea, evenimentele de sâmbătă s-au remarcat în mod special prin faptul că au fost discrete. Și în Columbia, fostul președinte a vorbit în fața a aproximativ 200 de persoane adunate în clădirea Capitoliului statului. Donald a fost însoțit șa întâlnirea cu electoratul de guvernatorul Henry McMaster și de senatorul american Lindsey Graham din Carolina de Sud.

Concurență puternică din interiorul propriului partid

Deși a fost considerat cândva centrul de greutate de necontestat al Partidului Republican, un număr tot mai mare de aleși și-au exprimat îngrijorarea cu privire la capacitatea lui Donald Trump de a-l învinge pe președintele democrat Joe Biden, în cazul în care acesta decide să candideze din nou, așa cum se estimează în general.

De altfel, numeroși republicani se gândesc să își lanseze propria candidatură la Casa Albă. Printre aceștia se află și guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, considerat de majoritatea analiștilor politici americani ca fiind cea mai mare amenințare pentru ex-președintele SUA. Reprezentanții de vârf ai Partidului Republican din ambele state pe care fostul președinte le-a vizitat – inclusiv guvernatorul din New Hampshire, Chris Sununu, și fostul guvernator al Carolinei de Sud, Nikki Haley – se numără printre cei care și-ar putea lansa propriile lor candidaturi.

Susținerea politică a lui Donald Trump este în scădere

În Carolina de Sud au existat mai multe absențe notabile, printre care președintele partidului, cinci reprezentanți republicani din acest stat, precum și senatorul american Tim Scott, care a fost și el prezentat ca un potențial candidat republican la Președinția Statelor Unite.

Donald Trump a încercat să liniștească aceste îngrijorări, spunând mulțimii că se așteaptă la un val de aprobări suplimentare din partea parlamentarilor de stat și federali din Carolina de Sud în câteva zile.

Mai mulți parlamentari republicani de stat au decis să nu participe după ce nu au reușit să obțină asigurări din partea echipei lui Trump că acest lucru nu va fi considerat o susținere, potrivit unor surse apropiate care s-au ocupat de planificarea reuniunilor.

William Oden, președintele Partidului Republican din comitatul Sumter, Carolina de Sud, a declarat că este un fan al fostului președinte, dar că își păstrează opțiunile deschise.

„Nu m-am decis. Aștept până când toată lumea iese. Și, așa cum aș face în afaceri, nu fac alegeri până nu ascult toți candidații”, a declarat Oden.

Mesaje vehemente împotriva drepturilor transsexualilor

La ambele întâlniri de sâmbătă, Trump a reluat unele dintre temele care au animat campania sa din 2016, inclusiv critica vehementă a imigrației ilegale și a Chinei. De data aceasta însă fostul președinte a insistat și pe problemele sociale, un posibil răspuns la mesajele guvernatorului Floridei, Ron DeSantis.

În Columbia, Donald Trump s-a dezlănțuit împotriva drepturilor transsexualilor și a predării teoriei rasiale critice, un concept academic odinioară obscur care a provocat proteste ale consiliilor școlare și interdicții în clase în unele state.

„Îi vom opri pe rasiștii radicali de stânga și pe perverșii care încearcă să ne îndoctrineze tinerii și le vom lua mâinile marxiste de pe copiii noștri”, a declarat Trump.

„Vom învinge cultul ideologiei de gen și vom reafirma că Dumnezeu a creat două genuri: bărbați și femei. Nu vom permite bărbaților să joace în sporturi pentru femei”, a adăugat ex-președintele SUA, citat de Reuters.