Donald Trump este primul fost președinte care este judecat într-un proces penal. Iar potrivit datelor, procesul său nu va fi televizat, iar detaliile vor fi ținute departe de ochii lumii.
În ciuda faptelor pentru care este acuzat, există șanse foarte mici ca Trump să fie condamnat. Pedeapsa maximă implică până la patru ani de închisoare. Totuși, este cel mai probabil ca acesta să primească ca pedeapsă o amendă sau eliberare condiționată. Există și posibilitatea ca Trump să fie plasat în arest la domiciliu.
Dar, problemele penale nu îl vor opri în cursa spre Casa Albă. Potrivit Constituției SUA, singurele condiții ale candidaților la președinție sunt cetățenia americană și vârsta de cel puțin 35 de ani, conform Observator .