Blood Network este cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, inițiată de organizatorii UNTOLD și Neversea. Ajunsă la cea de-a 8-a ediție, caravana a ajuns în acest weekend și în București, acolo unde sute de tineri s-au așezat la coadă încă din timpul nopții cu speranța că pot ajunge gratuit la unul din cele 2 festivale.
Campania de donare de sânge se desfășoară, pe lângă caravanele mobile, în toate centrele de transfuzii din țară până la data de 3 iulie. Nevoia de sânge pentru salvarea de vieți persistă în spitalele din țară. În România e nevoie anual de peste 500.000 de unități de sânge.
Conform Cluj.com, cei care donează în unul dintre Centrele de Transfuzii din țară, trebuie să acceseze site-ul untold.com sau neversea.com, secțiunea BLOOD NETWORK. Acolo vor completa formularul solicitat, vor atașa o poză cu adeverința de donator, iar mai apoi vor primi pe adresa de mail un voucher cu care vor putea achiziționa abonamente UNTOLD, la prețul special de 645 de lei + Taxe (reducere de la 995 lei + Taxe) sau Neversea, la prețul special de 520 de lei + Taxe (reducere de la 920 lei + Taxe).
Donatorii de la caravana mobilă primesc un abonament gratuit
Cei care donează sânge la caravana mobilă și se înscriu în baza de date „Și Eu Donez” primesc un abonament la UNTOLD sau Neversea 2022 și tichete de cumpărături în valoare de 100 de RON din partea Kaufland România. Donarea la caravana mobilă se face în limita locurilor disponibile.
Centru mobil de donare a fost amplasat în București în zona Universității, în parcarea de pe strada Biserica Enei, lângă fântâna de la Facultatea de Arhitectură. Acesta va fi deschis și duminică, 19 iunie, între orele 08:00 și 14:00.
Caravanele mobile vor mai fi prezente și în Târgu Mureș, pe 25-26 iunie în Piața Tineretului, în Oradea, pe 25-26 iunie în Piața Unirii și în Constanța, pe 2-3 iulie în Piața Ovidiu.
„Continuăm cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România! Alături de partenerii noștri de tradiție, alături de medici și, nu în ultimul rând, alături de oamenii frumoși care donează sânge, salvăm vieți! Și pentru că anul acesta ne bucurăm și de întoarcerea la normalitate, la festivaluri fără restricții, mărim și noi miza campaniei: toți cei care donează sânge la caravana mobilă vor primi în acest an câte un abonament la UNTOLD sau la Neversea. Le mulțumim de pe acum tuturor celor care vor face un efort să-și rupă din timpul lor ca să doneze sânge. Un mic efort, dar cu o importanță imensă!” a declarat Edy Chereji, director de comunicare UNTOLD.