Luna ianuarie este așteptată cu mare interes de seniorii României. Acestora le va crește venitul, conform declarațiilor oficialilor. Sunt câțiva români și mai norocoși. Aceștia vor primi anul viitor două creșteri ale venitului încasat lunar.
Noua Lege a Pensiilor a fost trimisă către Comisia Europeană pentru analiză. De asemenea, în România, aceasta este gata să intre în ședința coaliției. Oficialii își doresc trecerea acestia de Parlament până la data de 20 noiembrie. Astfel, prima majorare va fi începând cu prima lună a anului viitor.
Mai mulți bani pentru pensionari
Pensia românilor va crește cu un procent de 13,5%, care a fost și indicele inflației în acest an.
„Haideți să avem un feedback întâi de la Comisie. Ce este cu certitudine, este faptul, știți bine, avem legea cu inflația. Anul trecut s-a făcut o excepție, pentru că era inflația… dacă s-ar fi pus inflația cu un an, cum e legea, cu un an înapoi decât anul respectiv, oamenii ar fi pierdut foarte mult și am avut cea mai mare inflație, 14,5 media. Și a fost acea discuție. Anul acesta avem o inflație medie de 13,5. De la 1 ianuarie toată lumea primește la fel”, a transmis Marcel Ciolacu, premierul României.
Această majorare va fi primită de toți românii în mod egal. Fiecare pensionare din România va primi același procent.
„Toată lumea. Așa e legea, e neconstituțională dacă se aplică altfel. Inechitățile se vor repara în noua lege a pensiilor, e cu totul altceva. Deci la 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,5 indicele de inflație. Asta e un lucru clar. Eu îmi doresc, şi așa am convenit și cu Comisia, ca legea să fie promulgată la 1 ianuarie, ca pe urmă ministerul să aibă câteva luni ca să o poată pregăti să o pună în aplicare”, a continuat premierul României, Marcel Ciolacu.
Va fi de ajuns creșterea din ianuarie pentru a face față scumpirilor
Există o categorie de români a cărui venit va fi majorat de două ori anul viitor. Astfel, se vor elimina inechitățile din cadrul familiilor ocupaționale. Aici se face referire la cei ce au ieșit la pensie în ani diferiți și au pensii diferite.
Este vorba despre cei care până acum au avut cele mai mici venituri. Aceștia vor fi aduși la nivelul celei mai mari pensii din categoria celor ocupaționale, conform antena3.ro.
În momentul actual, punctul de pensie este egal cu 1.785 de lei. După majorarea de la 1 ianuarie 2024, acesta va ajunge la 2.025 de lei. În România există , în momentul actual, 5 milioane de pensionari. Dintre aceștia aproximativ un milion primesc pensia minimă de 1.125 de lei lunar. Astfel, ei trebuie să se descurce cu 37 de lei zilnic, având în vedere prețurile ridicate de la rafturi și nu numai. Valoarea pensiei medii era de 1.960 de lei. Pensia minimă era egală cu 1.125 de lei.