La 1 septembrie 2024, vor fi recalculate toate pensiile din România. Unii dintre pensionari se vor bucura de venituri mai mari începând cu luna viitoare. Alții vor avea aceleași venituri ca acum.
Totuși, înainte de această majorare, aproximativ două milioane de pensionari vor primi 250 de lei de la stat. Banii reprezintă ajutorul acordat pentru alimente și mese calde. Aceștia vor fi primiți în perioada 15-29 august. Aceștia bani se acordă seniorilor ce au venituri lunare mai mici de 2.000 de lei.
250 de lei pentru pensionari
Acest ajutor se acordă o dată la două luni. Astfel, în acest an, românii vor mai primi încă două tranșe, mai exact 500 de lei. Banii vor ajunge la ei în octombrie și în decembrie.
Această sumă va mai fi primită și de persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu ce au venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei. De asemenea, și familii cu cel puțin doi copii și venituri pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 de lei vor primi banii de la stat. Sprijinul va fi acordat și familiilor și persoanelor singure ce primesc ajutorul de incluziune în baza Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare.
Pensionarii trebuie să se pregătească pentru deciziile privind recalcularea. Acestea vor ajunge în perioada 15-31 august. Există posibilitatea ca ele să înregistreze o scurtă întârziere din cauza numărul extrem de mare de documente.
Conform newsweek.ro, pensiile a trei milioane de pensionari vor crește cu aproximativ 1.000 de lei.
Creșteri însemnate pentru cei ce au muncit
Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, a transmis faptul că românii ce au muncit peste 35 de ani vor avea majorări însemnate. Aceștia vor primi puncte de stabilitate datorită anilor munciți.
„Nu aș zice chiar dublate, dar aproape dublu. E vorba exact de ceea ce spuneam anterior: despre oamenii care au lucrat foarte mult, cei care au fost activi o perioadă îndelungată de timp, unde primesc puncte de stabilitate. Tot ce depășește 35 de ani, cei care nu au beneficiat până acum, acolo sunt creșteri substanțiale”, a transmis oficialul.
De asemenea, acesta a spus că nu vă scădea nicio pensie în România, acesta fiind un principiu al noii legi a pensiilor.
În România există persoane ce au stagii de cotizare mai mici de 25 de ani. Daniel Baciu a vorbit și despre situația acestora.
„Să știți că am avut această situație – deja pensiile cu stagiul de cotizare sub 25 de ani le-am finalizat acum 2 săptămâni. Avem 1,2 milioane de pensionari în această situație, iar pot să vă spun că peste 70% au avut creșteri.
Deci pot să vă spun că la peste 700 de mii de pensionari pensiile au crescut, iar aproape 450 de mii, 500 de mii au rămas cu pensiile în plată, pentru că există un principiu în lege: nicio pensie nu va scădea. Noi urmărim ca prin această recalculare să egalizăm pensiile. Este un proces de o amploare uriașă; în 50 de ani nu s-a mai făcut așa ceva”, a declarat Baciu.