Infofinanciar > Esential > Dr. Dorel Săndesc, Spitalul Clinic de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara: „Echipa este resursa principală pentru dezvoltare și progres”
Esential

Dr. Dorel Săndesc, Spitalul Clinic de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara: „Echipa este resursa principală pentru dezvoltare și progres”

Dr. Dorel Săndesc, Spitalul Clinic de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara: „Echipa este resursa principală pentru dezvoltare și progres”
Sursa foto: Christian Blancko

Pe 21 noiembrie 2024, revista Capital a organizat a doua ediție a Galei Top Performeri din Sănătate, un eveniment de prestigiu care a premiat personalități și instituții din domeniul medical. Printre cei distinși s-a numărat și Spitalul Clinic de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara.

Instituția a primit „Premiul pentru construirea primei maternități publice din România după Revoluție”.

Pentru a ridica premiul a fost prezent doctorul Tiberiu Bratu. Acesta a fost și primul manager al spitalului după Revoluție.

„Dimineață m-a sunat bunul meu prieten, profesorul Dorel Săndesc, care e managerul actual al Spitalului Județean. Nu a putut să vină pentru că are foarte multe obligații în momentul acesta și m-a rugat pe mine să ridic acest premiu. Cum nimic nu e întâmplător în viață. Eu imediat după Revoluție, în 3 ianuarie 1990, la trei ani după ce am ajuns în Timișoara, m-au pus oamenii director la Județean că eram băiat bun. Sper că am rămas tot așa. Acum crește lângă Casa Austria o clădire imensă unde va fi noul UPU al Spitalului Județean: 30 de săli de operație, o nouă secție de terapie intensivă. Sper să apară al patrulea spital regional și la noi. Se dezvoltă foarte mult. Vă mulțumesc foarte mult în numele colectivului”, a declarat acesta atunci când a urcat pe scenă pentru a ridica premiul.

Întregul eveniment poate fi urmărit aici.

La Timișoara se construiește prima maternitate nouă după 1989

În campusul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a fost inaugurată prima maternitate nou construită în România. Aceasta este prima după Revoluția din 1989. Proiectul a fost realizat cu fonduri europene prin Programul Transfrontalier România-Ungaria, având un buget de peste 12 milioane de euro. Aceasta este doar unul dintre multiplele proiecte desfășurate de spital în ultimul an. Dr. Dorel Săndesc, managerul general al Spitalului Județean Timișoara, a menționat și proiectul realizat alături de Banca Mondială. Acesta a avut un buget de peste 50 de milioane de euro.

„Va include o construcție nouă, de legătură cu cele existente și va găzdui structuri critice ale Spitalului:  Unitatea de Primiri Urgențe, Blocul Operator, Secția ATI chirurgicală, Centrul de Mari Arși și o pistă pentru elicopter de urgență, proiect aflat în faza avansată, urmând a fi finalizat la sfârșitul anului 2025”, a transmis  managerul spitalului.

Momente dificile

Au fost și momente delicate, iar o reală provocare a fost schimbarea mentalității și atitudinii personalului. „odată cu acumularea de experiență am înțeles că nu realizarea de noi construcții sau modernizarea echipamentelor este obiectivul cel mai greu de atins, ci schimbarea mentalității personalului care lucrează într-un spital public”, a adăugat Dorel Săndesc. Echipa este totul, fără îndoială. Aceasta nu este doar „suma unor indivizi care își îndeplinesc îndatoririle individuale, ci și resursa principală pentru dezvoltare și progres”, a susținut managerul general.

Investiția în echipă este esențială și are un potențial ridicat de a genera rezultate remarcabile.

Din dragoste pentru spitalul din Timișoara

Dorel Săndesc a declarat pentru revista Capital că nu a aspirat niciodată la funcții înalte. Însă, când i s-a propus să preia conducerea spitalului, a simțit-o ca pe „un strigăt de ajutor al unui pacient.” Așa cum nu a întors niciodată spatele unui pacient, nu a făcut-o nici de această dată, mai ales că acesta este locul în care s-a format și a evoluat încă din prima zi de rezidențiat.

„De mulți ani sunt implicat în dezvoltarea ATI-ului în Timișoara și în România, dar și a altor sectoare ale sistemului sanitar, prin proiectele pe care le-am promovat împreună cu colegii mei. Am acceptat deci această responsabilitate cu motivația esențiale de a aduce o contribuție la dezvoltarea spitalului nostru”, a adăugat managerul general.

Birocrația și lipsa de libertate, obstacole în calea eficienței

Din perspectiva lui Dorel Săndesc, atuurile pentru a deveni un manager sunt legitimitatea profesională indiscutabilă, spiritul de leadership, dar și recunoașterea locală, regională, națională și de dorit internațională pentru realizările obținute în carieră.

Totuși, conducerea nu poate fi una ușoară, astfel că cea mai mare problemă managerială este chiar lipsa de libertate managerială. „Birocrația sufocantă și reglementările legale rigide nu permit implementarea unor măsuri manageriale logice, care ar determina eficientizarea semnificativă a spitalului, cu efecte benefice pentru spital, pentru sistem și în special pentru pacienți”, a declarat Săndesc.

Pe parcursul întregii cariere, toate proiectele au fost făcute cu pasiune. Totuși, unul important pentru managerul general al spitalului este cel reprezentat de contribuția la procesul de modernizare al specializării ATI. Acesta este un proiect realizat prin intermediul mai multor acțiuni și programe. Acestea „au transformat iată într-un timp destul de scurt o specialitate cândva defavorizată, o ,,Cenușăreasă” a medicinii românești într-o prințesă, ridicând-o la un nivel mai înalt decât cel mediu al medicinii românești”, a declarat lui Dorel Săndesc.

Noul număr al revistei Capital 

Ediția curentă a revistei Capital aduce în prim-plan o varietate de subiecte, incluzând mult așteptatul Top al Performerilor din Sănătate. Clasamentul, organizat în zece categorii, cuprinde spitale publice, producători de suplimente alimentare și instituții importante din domeniul sănătății. Toate aceste entități au fost onorate și premiate în cadrul unui eveniment dedicat excelenței în medicină.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: MEDICI’S, EUMED, MEDIMA HEALTH, DENKMANN, ANTIBIOTICE IAȘI, SANADOR, CLUB ONE, PRIVILEG CATERING și LA LORRAINE (Donut Worry be Happy).

Noul număr ale revistei Capital poate fi achiziționat de la toate centrele de difuzare ale presei. De asemenea, poate fi cumpărat și de pe site-ul edituradecarte.ro.