În cursul serii de joi, Rusia a trimis o dronă în spațiul aerian al României, în zona localității Eforie Nord, din județul Constanța. Ca urmare, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că alianța este solidară cu țara noastră.
De asemenea, liderul NATO a felicitat autoritățile pentru răspunsul direct și rapid pe care l-au avut. Drona rusească a pătruns în spațiul aerian circa 14 kilometri. Astfel, în urma acestui eveniment, autoritățile au emis o alertă.
„Conform procedurilor, au fost activate structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană Extinsă sub comandă NATO. Ulterior, a fost activată și Poliţia Aeriană sub comandă naţională. Ca urmare a evoluţiei ţintei aeriene pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, pentru monitorizarea situaţiei au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Spaniol”, a precizat MApN, potrivit romaniatv.