Republica Moldova dorește să obțină cât mai repede statutul de membru al Uniunii Europene. Totuși, Charles Michel, președintele Consiliului European, spune că acest proces este unul destul de complex și că decizia de acordare trebuie foarte bine gândită înainte de a se stabili ceva cu siguranță.
Oficialul european a spus că: „Este un proces complex. Noi vrem să susținem eforturile Republicii Moldova pentru a realiza condițiile necesare pentru a participa în acest proiect politic. Este foarte clar că noi intenționăm să acționăm imediat pentru a consolida legăturile.” Acest lucru a fost spus drept răspuns la întrebarea primită în cadrul unor declarații de presă alături de președintele Moldovei, Maia Sandu. Întrebarea a avut ca scop să afle dacă Moldova și Georgia se pot baza pe faptul că vor primi statutul de candidat pentru a fi membre ale Uniunii Europene și dacă agravarea situației din Transnistria ar putea să afecteze acest proces.
Același Charles Michel spune că Moldova ar putea beneficia de o procedură mai rapidă de intrare în Uniunea Europeană, totul depinde de situația din acel moment. Totuși, spune că este încrezător în faptul că, în parcurs de două luni, se va putea transmite în Consiliul European un semnal despre planurile de viitor legate de extinderea Uniunii Europene.
„Eu sunt sigur că în următoarele două luni, vom putea în Consiliul European să transmitem un semnal despre viitorul pe care noi ni-l dorim în ceea ce ține extinderea Uniunii Europene”, spune președintele Consiliului European.
Drumul către UE este anevoios
Încă de la data de 3 martie Maia Sandu a depus cererea de aderare la UE. Acest document a fost semnat de față cu instituțiile de presă de către conducătoarea de stat, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și Natalia Gavrilița, premierul Moldovei.
Pe 22 aprilie, Republica Moldova a transmis prima parte din chestionarul completat de integrare în Uniunea Europeană. Acest document a fost transmis Ambasadorului Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, de premierul Natalia Gavriliță. Partea a doua a chestionarului a fost deja trimisă între timp și urmează să fie completată până la jumătatea lunii mai.
Conform Digi24, Maia Sandu ar fi afirmat că preferă să facă parte din Uniunea Europeană cât mai repede cu putință. Motivul pentru care Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Europeană este reprezentat de faptul că blocul politco-economic nu poate fi cu adevărat sigur dacă celelalte state, aflate la granița formațiunii nu sunt în deplină siguranță.
De asemenea, Republica Moldova încearcă din răsputeri să convingă Uniunea Europeană că este capabilă să fie parte a blocului. Țara a dovedit că își dorește și că este capabilă să implementeze măsurile agreate de Uniunea Europeană. Conducerea Republicii Moldova din acest moment este una care susține alinierea la standaredele actuale ale Uniunii, majoritatea cetățenilor din țară votând forma actuală de reprezentare a țării.