Într-o scrisoare trimisă către premier, o asociație solicită instituțiilor să permită folosirea duală a terenurilor agricole. Ca urmare, cei care pun panouri fotovoltaice și cultivă legume, pe același teren, vor putea primi și bani de la stat.
Asociația respectivă reprezintă interesele a 200.000 de membri, proprietari de teren și composesorate din vestul țării. Ca urmare, această folosire duală a pășunilor presupune instalarea panourilor solare și cultivarea legumelor pe același teren.
Dualitate în folosirea terenurilor agricole
Acest demers este întârziat de mai multă vreme. Astfel, comunitățile sunt private de surse de venit foarte importante. Aceste surse ar putea fi obținute fără a afecta activitatea agricolă. Ca urmare, președintele asociației a solicitat realizarea demersurilor necesare. Astfel, proprietarii de terenuri eligibile ar putea folosi aceste spații atât pentru agricultură, cât și pentru energie regenerabilă.
Președintele a mai solicitat inclusiv adoptarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OG 34/2013. Acestea vizează organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente.
„Vă solicităm respectuos să realizați toate demersurile, astfel încât proprietarii să poată folosi terenurile eligibile aflate în proprietatea acestora, atât pentru Agricultură, cât și pentru energie regenerabilă. Inclusiv să adoptați normele metodologice modificate și completate pentru aplicarea prevederilor OG 34/2013, privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente. De asemenea, și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991”, prezintă scrisoarea președintelui asociației.
Venituri suplimentare pentru agricultori
Intenția acestui demers este de a valorifica și eficientiza terenurile agricole din România. Astfel, există o dorință tot mai mare în a înțelege conceptul agri-voltaic. Acest concept, practic, împreunează activitățile agricole și producția de energie regenerabilă.
În cazul în care amplasarea energiei regenerabile va fi permisă pe terenurile agricole, veniturile agricultorilor vor înregistra creșteri considerabile. Astfel, va există un plus față de veniturile obținute din agricultură și de subvențiile primite de la Uniunea Europeană.
De asemenea, agricultorii vor putea beneficia și de prețul plătit pentru folosirea terenurilor în scopul dezvoltării proiectelor respective. Faptul că o parte din teren poate fi folosită pentru activități agricole și o altă parte poate fi utilizată în alte scopuri, pentru proprietar, acest lucru ar reprezenta oportunități deosebit de benefice.
„În intenția de a valorifica pe cât de mult, de bine și de eficient terenurile pe care le avem în proprietate, am avut deschiderea, dorința și motivația să aflăm mai multe despre și să înțelegem mai îndeaproape conceptul de agri-voltaic ce, practic, combină activitățile agricole și producția de energie regenerabilă pe același teren. Prin faptul că este permisă amplasarea de proiecte de energie regenerabilă pe terenurile noastre, veniturile membrilor noștri, în calitate de proprietari de terenuri, pot crește considerabil, deoarece, suplimentar față de veniturile realizate din agricultură și de subvențiile aferente primite de la UE, putem beneficia și de prețul plătit pentru folosirea terenurilor noastre de cei care vor să dezvolte astfel de proiecte”, a mai spus președintele, potrivit newsweek.