Infofinanciar > Info > Dublă cetățenie pentru românii din Spania. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu
Info

Dublă cetățenie pentru românii din Spania. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Dublă cetățenie pentru românii din Spania. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu
Sursa foto: Arhiva companiei

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important pentru românii stabiliți în Spania. Premierul spaniol, Pedro Sánchez, va veni in iulie, în România, pentru a semna un acord prin care românii care locuiesc în Spania vor avea dublă cetățenie.

„M-am întâlnit cu Pedro Sánchez, premierul Spaniei. Și pot să vă spun că va veni în iulie la București pentru a semna acordul prin care românii stabiliți în Spania vor putea avea dublă cetățenie. Este un semn de respect pe care Pedro Sánchez îl aduce celei de-a doua comunități ca mărime din Spania.

Doar Franța și Portugalia mai au astfel de acorduri cu Spania. Mă bucur că românii vor avea acces la locurile de muncă mai bine plătite. Fără să fie nevoiți să mai renunțe la cetățenia română”, a transmis Ciolacu, conform jurnalul.ro