Infofinanciar > Lumea la zi > E posibil ca turiștii ruși să nu mai intre în România. Dispute în Parlament pe tema vizelor
Lumea la zi

E posibil ca turiștii ruși să nu mai intre în România. Dispute în Parlament pe tema vizelor

viza rusia hotnews
sursă foto: hotnews.ro

Tema interzicerii acordării de vize către cetățenii ruși a ajuns și în România. Vorbim aici despre liderii partidelor de opoziție din Parlamentul de la București, USR, Forța Dreptei și PMP, care îi cer premierului Nicolae Ciucă să accepte această propunere, dar și să o susțină cu fermitate la nivelul întregii Uniuni Europene.

„Domnule Prim-ministru, cât timp agresiunea nejustificată a Rusiei în Ucraina nu încetează, iar consecinţele acestui război sunt resimţite de fiecare român, este inacceptabil ca cetăţenii ruşi să continue să primească vize turistice în România sau pe teritoriul Uniunii Europene, ca în timpurile de pace. Vă solicităm să interziceţi de urgenţă acordarea vizelor turistice pentru cetăţenii ruşi pe teritoriul României şi, în egală măsură, să coordonaţi eforturi diplomatice sporite împreună cu celelalte state ale Uniunii Europene pentru interzicerea totală a prezenţei turiştilor ruşi în UE”, afirmă cei trei lideri de partid în scrisoare, Cătălin Drulă (USR), Ludovi Orban (Forța Dreptei) și Eugen Tomac (PMP).

Acest model vine din partea țărilor baltice, unde Filanda a implementat deja această abordare de combatere a regimului de la Moscova. Acum, opoziția din Parlament doresc să ia acest şi să iniţieze discuţii și negocieri politice la cel mai înalt nivel în această problemă. Cu toate acestea, se dorește acceptarea vizelor doar în cazurile umanitare, asta pentru a sprijini reprezentanţii societăţii civile, a opoziţiei politice şi a persoanelor persecutate pe nedrept în Federația Rusia: „Cu excepţia vizelor umanitare pentru sprijinirea reprezentanților societății civile, a opoziției politice şi a persoanelor persecutate pe nedrept în Rusia, cetățenii ruși nu ar trebui să fie bineveniți în România sau în Uniunea Europeană în actualul context al invaziei militare brutale din Ucraina”.

Fermitatea diplomatică a României

„România trebuie să demonstreze mai multă fermitate diplomatică în faţa regimului criminal al lui Vladimir Putin. Cu excepţia vizelor umanitare pentru sprijinirea reprezentanţilor societăţii civile, a opoziţiei politice şi a persoanelor persecutate pe nedrept în Rusia, cetăţenii ruşi nu ar trebui să fie bineveniţi în România sau în Uniunea Europeană în actualul context al invaziei militare brutale din Ucraina. Aveţi ocazia de a arăta, domnule prim-ministru, că România poate fi lider în politica europeană. Dacă veţi face alegerea corectă, vom sprijini decizia la nivel naţional şi european”, susțin în final liderii celor de la USR, Forţa Dreptei şi PMP.

Până la momentul actual, premierul Ciucă nu a venit cu un răspuns la adresa scrisorii înaintate.