Infofinanciar > Info > e-TVA sau e-birocrație? Noile măsuri pun bețe în roate
Info

e-TVA sau e-birocrație? Noile măsuri pun bețe în roate

e-TVA sau e-birocrație? Noile măsuri pun bețe în roate
sursă foto: arhiva companiei

Specialiștii din domeniul fisclal din România vin acum cu critici în ceea ce privește modificările aduse în acest domeniu. Astfel, conform acestora, noua schimbare fiscală, e-TVA, în forma propusă la momentul actual, ar reprezenta un pas înapoi în întreg procesul de digitalizare între stat și mediul de business.

Specialiștii asociază această măsură acum cu o piedică reală în digitalizare, dar și cu o decizie anti-evoluție. Întreg procesul ar urma să fie îngreunat de activitatea din firme și at complica munca contabililor și a antreprenorilor. Acest avertisment vine acum din partea reprezentanților NextUp, o companie producătoare de software care implementează e-TVA și e-Factura pentru IMM-uri.

e-TVA sau e-birocrație?

Astfel, aceștia au transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, un semnal de alarmă în ceea ce privește implementarea e-TVA. Cu acest prilej, reprezentanții companiei subliniază că digitalizarea presupune eficientizarea muncii. Dar, doar în teorie în ceea ce privește noile măsuri din România, spun ei.

Căci statul complică de această dată și mai mult situația, bicrocratizează procesul de digitalizare prin schimbări împotriva antreprenorilor. Iar aceste măsuri ar fi fost luate fără consultarea cu oamenii de afaceri din mediului privat. Echipa de la NextUp solicită acum oficialilor statului să consulte mediul privat. Această strategie ar ajuta la implementarea în mod eficient și în avantajul tuturor e-TVA și alte propuneri fiscale.

Noile măsuri pun bețe în roate

„e-TVA este un exemplu clar de ‘e-birocrație’. Însuși termenul ‘digitalizare’ înseamnă evoluție prin faptul că simplifică și eficientizeză operațiunilor, însă în mod contrar statul momentan doar mimează digitalizarea – pur și simplu mută birocrația în online, încarcă și mai mult contribuabilii cu mai multă muncă, dar se laudă că se digitalizează în relația cu mediul privat”, transmite Roxana Epure, Managing Partner NextUp.

Aceasta continuă și vine cu un sfat pentru autorități pentru a îmbunătăți situația: „În loc să simplifice și să eficientizeze procesele fiscale, această inițiativă complică și mai mult viața antreprenorilor și a contabililor. Implementarea eTVA nu o să funcționeze în modul în care este propusă acum pentru implementare”.

„Și nu doar că nu o să funcționeze, dar consecințele de cost pentru mediul privat vor fi catastrofale. Noi, contribuabilii, știm deja că nu o să funcționeze și că antreprenorii și contabilii sunt din nou materie de sacrificiu în fața unui stat care pare să ia decizii anti-evoluție”, a mai spus Roxana Epure.

Ce probleme și diferențe intervin

În continuare, reprezentanții de la NextUp menționează faptul că metoda de implementare e-TVA nu ar folosi acum nimănui. „O variantă potrivită pentru toți cei vizați ar fi ca verificările asupra decontului, în loc de data de 25 ale lunii (așa cum statul vrea acum), să fie făcute în data de 30 când agenții economici depun D394 și D406. Nu ar mai fi vorba despre un decont precompletat, dar scopul verificării coerenței datelor este îndeplinit 100% fără a încărca contabilii și a crea haos în mediul privat”, mai transmite echipa companiei.

După Aceea, Roxana Epure explică pe un limbaj simplu modalitatea prin care ar trebui să se desfășoare calendarul lunar al unui contabil:„Nu ar fi complicat deloc, dacă digitalizarea ar exista și în realitatea noastra, nu doar pe hârtie. Problema intervine exact de aici: Marea digitalizare se face în sprinturi, bem apă și ne apucăm să alergăm, vedem noi ce-o ieși. Nu avem toate informațiile, așa că îl punem pe contabil să ne explice ce nu știm și nu putem noi. VOR FI DIFERENȚE”.

„De ce? E simplu, însă pare că oficialii fie ignoră realitatea, fie nu înțeleg bazele economiei: ANAF nu colectează informații complete, iar deconturile lor precompletate vor avea sume diferite de ale noastre. De exemplu: ANAF colectează informații din e-Factura, dar momentan sistemul nu a fost implementat și pentru verticala B2C (business to client). ANAF colectează informații din SAF-T, care nu s-a implementat încă și pentru micii contribuabili. Doar de aici contabilul își pune mâinile în cap. Și își dă demisia. Muncim în plus să explicăm ce statul ar trebui să știe, dacă ar face Marea digitalizare cu strategie, planificat și cu simț practic”.

Întrebarea de aur

Însă situația nu ar sta chiar în acest fel, mai transmite reprezentanta NewxUp în cadrul comunicatului de presă emis. „Dar pentru că nu face așa, îl pune pe contribuabil să aloce timp și bani să îi facă treaba statului. Statul spune că se digitalizează, dar nu știe cum. Și nu face un plan de implementare”.

„Nu gândește norme de implementare, dar aruncă cu declarații în stânga și în dreapta cum că relația mediului privat cu statul este la un click distanță. În concluzie, poți scoate digitalizarea din birocrație, dar birocrația din digitalizare, neam! Iar întrebarea de aur este: ce vrea statul să facă? Unde vrea să ajungem? Care e ținta? Și, mai ales, cu ce preț?”, subliniază Roxana Epure, Managing Partner NextUp, citată de economedia.ro.