Infofinanciar > Lumea la zi > Economia Chinei, victima propriilor conducători! Statele Occidentale refuză să mai colaboreze cu regimul de la Beijing
Lumea la zi

Economia Chinei, victima propriilor conducători! Statele Occidentale refuză să mai colaboreze cu regimul de la Beijing

telegraph.co.uk
FOTO: telegraph.co.uk

Deși era o țară emergentă cu o economie în creștere rapidă, China a înregistrat o scădere masivă a nivelului de trai din cauza unui guvern din ce în ce mai autoritar controlat de liderul suprem Xi Jinping. Managementul prost al tuturor sectoarelor a creat premisele unui stat tot mai îmbătrânit dominat de o economie din ce în ce mai slabă care abia dacă mai face față presiunilor internaționale.

Din păcate, pe fondul globalismului, China riscă să tragă în jos întreaga economie globală. Stabilitatea financiară a lumii este amenințată de politica represivă pe care a adoptat-o Xi prin respingerea investițiilor străine și atacarea constantă a industriilor. Președintele chinez influențează și scena relațiilor internaționale prin exprimarea dorinței de reunificare cu Taiwanul, deși regimul de la Taipei nu și-a manifestat niciodată o asemenea dorință.

Creșterea economică a Chinei, sub așteptările autorităților de la Beijing

Cândva, lumea occidentală mai închidea ochii în fața derapajelor făcute de Beijing din cauza oportunităților oferite de  pieța chineză. Însă, acele vremuri au apus, capitalele occidentale au renunțat să mai treacă cu vederea furtul de proprietate intelectuală, supravegherea exacerbată a guvernului sau alte orori întreprinse de regimul de la Beijing. Odată cu slăbirea puterii soft a Chinei, Xi Jinping pare tentat să rezolve situațiile conflictuale utilizând forța brută.

Datele despre situația economică a Chinei au fost relevate în cazul Congresului Partidului Comunist Chinez, o adunare care se ține odată la cinci ani, cifrele indică o creștere de doar 3,9% într-un an în condițiile în care autoritățile se așteptau la o creștere de 5,5%. În aceste condiții, Beijingul a apelat la o strategie de limitare a informațiilor despre situația economică fapt ce i-a determinat pe investitori să aibă anumite rețineri în a mai investi în China.

Politica lui Ping, Covid Zero a aruncat țara într-o izolare continuă care s-a desfășurat pe durata a câtorva luni bune, fapt ce a paralizat activitatea a mai multor companii, crescând astfel și rata șomajului la un procent de 18%. Investitorii se așteptau ca această politică deficitară să fie eliminată odată cu Congresul Partidului Comunist Chinez, însă această măsură s-a lăsat așteptată.

Agenția de rating Moody’s estimează că până la 80% din averea chinezească se bazează pe proprietăți, iar sectorul imobiliar reprezintă aproximativ 30% din PIB.

Statele Occidentale fac scut împotriva creșterii tehnologice a Chinei

În vremuri de restriște economică, guvernele centrale și locale s-au bizuit pe proprietate pentru a stimula creșterea, indiferent de cerere. Rezultatul acestei măsuri este catastrofal, aproximativ 65 de milioane de case nu sunt locuite, ceea ce înseamnă un procent de 20% din unitățile totale ale Chinei. La acești factori se adaugă și o populație din ce în ce mai îmbătrânită.

Experții susțin că modelul economic pe care îl urmează Xi îl are la bază pe cel american care funcționează pe cheltuielile bazate pe consumul intern în detrimentul proiectelor masive de infrastructură susținute de împrumuturi și exporturi. Pentru ca strategia Beijingului să fie viabilă Xi are nevoie de o cooperare cu restul societăților nu doar pentru a realiza export ci și pentru a primi expertiza și tehnologia necesară pentru a corecta traiectoria descendentă a economiei.

Însă, din nefericire pentru China, statele occidentale refuză să mai coopereze. Statele Unite își iau toate măsurile necesare pentru împiedica ascensiunea tehnologică a Chinei, în acest sens companiilor occidentale li s-au interzis împărtășirea tehnologiilor cu firmele de stat sau cvasi-statale de a efectua afaceri.

Intervenția agresivă a lui Xi în economie îi sperie pe investitori și împing companiile cu un capital străin să-și dezvolte activitățile de producție pe alte meleaguri, potrivit ziare.com.