Infofinanciar > Lumea la zi > Economia Europei de Est și a Asiei Centrale va scădea anul acesta cu 0,2%! Ce prognoze mai face Banca Mondială
Lumea la zi

Economia Europei de Est și a Asiei Centrale va scădea anul acesta cu 0,2%! Ce prognoze mai face Banca Mondială

Banca Mondială
Sursă foto: radioinfinit.ro

Potrivit ultimelor prognoze furnizate de Banca Mondială, anul acesta, Europa de Est și Asia Centrală vor înregistra o scădere a economiei de 0,2% din cauza efectelor financiare negative venite pe fondul războiului din Ucraina. Acest procent ar urma să fie recuperat în 2023, când economia va crește cu 0,3%. Estimările pentru anul 2022 reflectă o îmbunătățire în sectorul economic, față de prognozele precedente, care creionau un declin de 4,1% în Europa de Est și Asia Centrală.

Modul în care va evolua economia celor două zone comunitare este influențat de un grad ridicat de incertitudine, spun reprezentanții Băncii Mondiale.  Aceștia apreciază că „riscul stresului financiar rămâne de asemenea ridicat, ținând cont de nivelul ridicat al inflației și datoriei”.

Cum stau Ucraina și Rusia

Banca Mondială a susținut  că  economia Ucrainei va urma o pantă descendentă în anul 2022 de 35%, din cauza invaziei ruse, procent de opt ori mai ridicat decât pagubele pe care ar urma să le sufere economia Rusiei. De asemenea, reprezentanții băncii au susținut că reconstrucția și redresarea Ucrainei va costa la cel puțin 349 miliarde de dolari, scrie Profit.

„Invazia Ucrainei de către Rusia a declanșat una dintre cele mai mari crize de strămutare de oameni și a provocat daune mari asupra vieții umane și economice”, a precizat Anna Bjerde, vicepreședintele Băncii Mondiale pentru regiunea Europa și Asia Centrală.

În schimb, economia Rusiei va scădea cu 4,5% în 2022 și cu 3,6% în 2023. Însă, estimările anterioare arătau că Federația Rusă s-ar putea lovi de un impact economic mai mare în acest an. Banca Mondială susține că impactul sancțiunilor a fost până acum mai puțin sever decât se prognozase.

Economia României, aproape de colaps

La sfârșitul lunii august, analistul financiar, Mircea Coșea, avertiza că măsurile adoptate de Guvern privind creșterea pensiilor și a salariilor, va duce România în incapacitate de plată.

„O creștere cu 10% (n.r. a pensiilor) nu acoperă inflația. Iar în momentul de față noi nu mai discutăm despre inflație atunci când vorbim despre creșteri de pensii sau de venituri, așa cum se întâmplă în alte țări, ci trebuie să discutăm despre puterea de cumpărare. Puterea de cumpărare scade într-un ritm mai rapid decât crește inflația. Inflația crește cu 15%, iar puterea de cumpărare a scăzut cu mai mult de 22%, dacă nu chiar cu 25%.

De aici avem o problemă care e discutabilă cu creșterea pensiilor. Apoi salariu minim este o povară în plus pentru cei care chiar țin la această economie, pe întreprinzători, pe economia reală. Dacă salariul minim crește, domnul ministru al Muncii spune că impactul pe buget va fi pozitiv, dar nu asta ne interesează.

Iar lucrul care înspăimântă cel mai rău este faptul că situația economică a României este precară și asta arată că am ajuns la o datorie publică la 50% din PIB, că avem o rostogolire a datoriei de aproximativ 30 de miliarde pe an, că avem o datorie de compensare a prețurilor le energie de vreo 40 de miliarde pe an, că ne împrumutăm săptămânal cu dobânzi care depășesc limitele europene. Toate astea arată că economia României e la un pas de incapacitate de plată.”, a spus Mircea Coșea, în cadrul unui interviu acordat publicației RFI România.