Pe fondul șocului generat de prețurile energiei și a înăspririi condițiilor financiare, economia Germaniei s-ar putea contracta în acest an, potivit raportului publicat de Fondul Monetar Internațional.
Estimările instituției financiare prevăd pentru Germania în 2024 respectiv 2025 o ușoară creștere economică generată de dispersarea graduală a politicii monetare și ajustarea economiei la șocul energetic.
Creșterea PIB-ul Germaniei, pe termen mediu, ar urma să scadă sub 1% ca urmare a îmbătrânirii populației și scăderea productivității.
„Incertitudinile referitoare la persistenţa inflaţiei de bază sunt în special ridicate, deoarece creşterea rapidă a inflaţiei de bază la nivelul actual nu a mai fost observată de decenii în Germania sau în alte mari economii”, se arată în raportul FMI, redat de Agerpres.
