Infofinanciar > Lumea la zi > Economia mondială, din nou la mâna americanilor. FMI avertizează ce pățim dacă SUA intră în incapacitate de plată
Lumea la zi

Economia mondială, din nou la mâna americanilor. FMI avertizează ce pățim dacă SUA intră în incapacitate de plată

Economia mondială, din nou la mâna americanilor. FMI avertizează ce pățim dacă SUA intră în incapacitate de plată
FOTO: blacknews.ro

Situația economică a Statelor Unite nu este tocmai una de vis, în ultima perioadă două bănci au dat faliment iar a treia se află deja pe marginea prăpastiei. În aceste condiții Fondul Monetar Internațional, a consemnat în cursul zilei de ieri, că sistemul economic mondial are de suferit dacă Statele Unite intră în incapacitate de plată.

Anunțul a fost făcut la scurt timp după ce fostul președinte american, Donald Trump, i-a îndemnat pe republicani să inducă incapacitatea de plată.

Avertismentul Fondului Monetar Internațional

„Vor exista repercusiuni foarte grave nu doar asupra Statelor Unite, ci asupra economiei mondiale, în cazul unui default de plată al datoriei americane. „Încurajăm puternic partidele din Statele Unite să se reunească pentru a ajunge la un consens în vederea rezolvării acestei probleme, urgent”, avertizează Julie Kozack directoarea de comunicare a FMI.

Donald Trump le-a cerut colegilor săi republicani să provoace incapacitatea de plată în cazul în care nu se vor adopta reduceri masive de reduceri bugetare. „Aleşilor, senatorilor, le spun: dacă nu vă dau reduceri masive, va trebui să provocaţi o neplată”, a declarat Donald Trump.

Chestiunea incapacității de plată a fost transformată de republicani și democrați într-o temă politică electorală. Măsura creșterii plafonului datoriei SUA permite celei mai puternici țări din lume să își plătească facturile și angajații.

Controversatul om de afaceri Donald Trump a dat de înțeles că democrații vor ceda presiunilor, prin urmare neîndeplinirea obligației de plată va fi evitată. Joe Biden, a exclus posibilitatea unor negocieri care să se răsfrângă asupra reducerilor bugetare, liderul de la Casa Albă îi acuză pe republicanii din Congres că țin economia „ostatică”.

Statele Unite au atins plafonul uriaș de 31.000 de miliarde de dolari

În situația în care inițiativa nu va fi votată în Congres, Statele Unite ar putea intra în incapacitate de plată în următoarele luni, fapt cel ar genera la nivel general o criză a locurilor de muncă, pe lângă destabilizarea finanțelor mondiale.

Consilieri economici de la Casa Albă estimează că se vor pierde peste 8 milioane de locuri de muncă în cazul în care va intra în incapacitate de plată în timp ce Produsul Intern Brut (PIB) se va diminua cu 6 puncte procentuale. De asemenea, bursele ar înregistra o scădere masivă în cel de-al treilea trimestru estimată la 45%.

Guvernul federal a atins plafonul de 31.000 de miliarde de lei la jumătatea lunii ianuarie, de atunci și până acum situația a fost ținută sub control doar prin manevre contabile. Trezoreria Statelor Unite a atras atenția asupra faptului că în lipsa unui vot pozitiv în Congres, Guvernul va fi nevoit ca de la 1 iunie să opereze reduceri drastice ale anumitor cheltuieli sociale.

Problema ridicării plafonului datoriei, a fost considerată o chestiune pur parlamentară, însă, s-a transformat într-o confruntare politică în timpul mandatului exercitat de Barack Obama, cel de-al 44-lea președinte american, potrivit Hotnews.ro.