Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a vorbit despre economia România. Acesta a spus că se va lua o decizie de ajustare fiscală la jumătatea anului viitor. Această decizie se va aplica ulterior de la 1 ianuarie 2026.
Românii nu ar trebui să se aștept la schimbări în domeniul economic în prima parte a anului viitor.
Economia României intră în atenția Băncii Mondiale
„Acum două zile a avut loc Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, când s-a prezentat proiectul planului fiscal al României, probabil săptămâna viitoare va fi trimis la Bruxelles și va fi public probabil la începutul săptămânii. Reforma fiscală este jalonul 207 din PNRR, trebuie cuprins în cererea de plată numărul 4. În primul trimestru ar fi o analiză, completare făcută de Banca Mondială, după ce în primă fază a fost un jalon cu analiza regimului fiscal făcută de BM”, a transmis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Planul fiscal pe care oficialii îl trimit către Bruxelles se referă la majorarea prudentă a salariilor oamenilor din sectorul public. De asemenea, planul vizează și restructurare sistemului de facilități. Conform datelor oferite de Guvern, noua lege a salarizării unice este benefică cheltuielilor de personal. Noua lege a salarizării unice va reduce cheltuielile de la 9,3% din PIB în 2024, la 8,3% din PIB în 2031.
Oficialul a spus că Banca Mondiala va analiza regimul fiscal din România, în special în ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență. O decizie se va lua mai ales că economia României arată diferit față de cea din 2022.
Mediul de afaceri, următorul pe lista oficialilor
Va exista o discuție și cu Guvernul despre mediul de afaceri. Este vorba despre sistemul fiscal din următorii 10 ani, conform dailybusiness.ro.
„După ce se face analiza de către Banca Mondială, va avea loc un nou dialog cu mediul de afaceri, undeva la jumătatea anului 2025, în care se va lua o eventuală decizie asupra modului în care reforma fiscală în sensul PNRR se va realiza în România împreună cu mediul de afaceri. Cu alte cuvinte, nu va fi niciun fel de presiune fiscală suplimentară. Asta a fost discuția pe care am auzit-o cu urechile mele joi la acest Consiliu Național Tripartit”, a adăugat Câciu.
Absorție de 10% la finele anului
Oficialul a transmis că anul acesta se va încheia cu o absorție de 10% din fondurile structurale și de coeziune aferente.
„Pe partea de absorbţie suntem în faza de decont cu Comisia Europeană. Evident că nu vei primi banii de la Comisia Europeană până când nu ai cheltuiala din bani interni, face aceste cheltuieli, după care evident depui declaraţiile de cheltuieli la Comisie. La momentul acesta sunt 400 de milioane de euro deja trimise la Comisie. Până la finalul lunii octombrie avem 1 miliard care se trimite la Comisie, iar până la final de an încă 2 miliarde de euro. Deci, practic nu suntem într-o zonă de risc. Eu zic că anul acesta se va încheia totuşi cu 10% absorbţie. Suntem la patru la sută”, a declarat Adrian Câciu.