Infofinanciar > Info > Economii pentru românii care stau la bloc: Pot obține scutire la plata liftului
Info

Economii pentru românii care stau la bloc: Pot obține scutire la plata liftului

Economii pentru românii care stau la bloc: Pot obține scutire la plata liftului
Sursa foto: Arhiva companiei

Anumite categorii de locatari ai blocurilor dotate cu ascensoare pot beneficia de scutiri la plata liftului.

Funcționarea și întreținerea ascensoarelor presupune costuri plătite de locatari prin întreținerea lunară. Legea 196 din 2018 prevede însă scutiri de la plata liftului de care pot beneficia anumite categorii de locatari.

Liftul este un bun comun în cazul blocurilor rezidențiale. Din acest motiv cheltuielile cu energia electrică și cele pentru pentru întreținere și reparații sunt suportate de toți locatarii. Costurile cu mentenanța și reparațiile se împart între proprietari proporțional cu cota-parte de proprietate din spațiul comun al fiecăruia. Când un locatar solicită să fie scutit de plata liftului, este necesară o decizie în acest sens la nivelul adunării generale a asociației de proprietari.

Categoriile de locatari care pot solicita această scutire sunt cei care stau la subsol, demisol, parter, mezanin și etajul 1. Pentru obținerea ei trebuie formulată o cerere scrisă către asociația de proprietari, conform B1tv.