Fostul director al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a adus laude la adresa lui Sebastian Burduja, ministrul Energiei din România. Totodată, acesta a mai lăudat și noua generație de tineri din politica românească. A drescris-o ca având „îndrăzneală politică și viziunea de a alege soluțiile potrivite și parteneriatele solide”.
Eduard Hellvig l-a caracterizat pe Sebastian Burduja ca pe un „tânăr și energic ministru român vorbește despre ocazia perfectă pe care România nu are voie să o rateze”.
„Noua generație din politică are îndrăzneala și viziunea de a alege soluțiile potrivite și parteneriatele solide. Un tânăr și energic ministru român vorbește despre ocazia perfectă pe care România nu are voie să o rateze”, este mesajul pe care l-a transmis Hellvig pe platforma X, fost Twitter.
Eduard Hellvig a fost impresionat
Ceea ce i-a creat această impresie foarte bună lui Hellvig, despre Sebastian Burduja, a fost discursul pe care acesta l-a susținut la Summitul celor Trei Mări.
„Domnule secretar John Kerry, domnule rector Costoiu, dinstinși ambasadori, doamne și domeni, este o listă lungă de introduceri, dar voi fi scurt. Cred că ne-am adunat cu toții astăzi aici pentru că ne leagă același vis. Pentru noi, românii, primul SMR din țară, primul SMR din Europa, posibil dincolo, este cu siguranță un vis. Și ai nevoie de multe lucruri pentru a atinge un vis. Dar merită pe deplin. Este despre securitate, este despre planeta noastră, este despre prosperitate, mii de job-uri. Este despre viitorul pe care copiii noștri și copiii lor îl vor moșteni de la noi.
Este, în esență, o trilemă imposibilă pentru a avea energie sigură, pentru a avea energie ieftină, pentru a avea energie verde. Și pentru asta avem nevoie de minți creative și tinere pentru a ne ajuta să o rezolvăm. Secretarul Kerry vorbea astăzi despre o cursă. Și sunt de acord. Într-o cursă, timpul este esențial. Și mi-am adus aminte de cineva de care prietenii americani sigur își vor aminti.
Numele lui este Willie Shoemaker și acesta a fost printre cei mai mari jochei din lume. Și aceasta a fost întrebat când s-a retras: „Willie, cum ai făcut?”. Și Willie nici nu a clipit și a spus: „Îmi place să călăresc cai buni”. Ei bine și mie îmi place să călăresc cai buni. Și în această cursă trebuie să câștigăm o pistă. Avem nevoie de cai și de jochei. Cred că avem o pistă bună aici, în România”, a transmis Sebastian Burduja în cadrul Summitului celor Trei Mări.
Discuțiile cu John Kerry
Cu ocazia Summitului celor Trei Mări, care a avut loc pentru a doua oară la București, mai mulți oficiali internaționali au fost prezenți. Printre aceștia s-a numărat și John Kerry, reprezentantul special al președintelui SUA pentru probleme climatice.
În cadrul unei întâlniri pe care ministrul Energiei, Sebastian Burduja a avut-o cu acesta joi, 7 septembrie, au discutat despre accelerarea programului nuclear civil românesc. De asemenea și oportunitățile de investiții în sectorul energetic și industrial românesc și viitoarele capacități de producție eoliană din Marea Neagră s-au mai regăsit printre subiectele abordate de aceștia.
„Tête-à-tête cu John Kerry, înalt reprezentant al Președintelui Biden pentru climă și fost secretar de stat (ministru de externe) al SUA. Am discutat despre accelerarea programului nuclear civil românesc, oportunități de investiții în sectorul energetic și industrial românesc și viitoarele capacitați de producție eoliană din Marea Neagră,”, a transmis Sebastian Burduja pe rețelele de socializare.
„Mesajul de susținere a României este fără echivoc. România este pilon regional de stabilitate, securitate energetică și dezvoltare economică, iar partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii, ne este alături. Înainte, împreună!”, a mai adăugat acesta.
După convorbirea pe care cei doi au avut-o, John Kerry a avut cuvinte de laudă la adresa lui Sebastian Burduja. Acesta afirma că ministrul Energiei este „o stea în ascensiune care conduce tranziția energetică a Românie. Așteptăm cu nerăbdare să aprofundăm cooperarea și să stimulăm investițiile împreună”, informează romaniatv.net