Warren Buffett, unu dintre cei mai bogați oameni din lume, spune că obiceiurile pe care ți le formezi în timp sunt cele care te ajută cel mai mult din punct de vedere financiar. Formați-vă obiceiuri financiare sănătoase, spune multimiliardarul.
Buffet spune că prima regulă a unei educații financiare sănătoase este să ”nu pierzi niciodată bani”. Imediat ine și Regula nr. 2: Nu uitați niciodată regula nr. 1”. În traducerea aceluiași miliardar, asta înseamnă să ”nu riști niciodată ceva de care ai nevoie pentru a obține ceva ce vreți – chiar dacă șansele sunt de o mie la una în favoarea ta”. Bref, este vorba de a nu face investiții riscante de-a lungul anilor, recte, să eviți orice risc posibil.
O altă regulă pe care Warren Buffet o respite șă azi cu sfințenie spune să ”obții valoare ridicată la un preț scăzut”. „Prețul este ceea ce plătiți, valoarea este ceea ce obțineți”. Adică, poți pierde bani (și încalci Regula nr. 1) dacă ai plăti mai mult pentru ceva decât valoarea pe care o merită. Aici intră cardurile de credit, spre exemplu, unde plătești dobândă pentru ceea ce ai cumpărat. Sau, în zona imobiliară, să cumperi când piața este supraevaluată. „Indiferent dacă vorbim despre șosete sau acțiuni, îmi place să cumpăr mărfuri de calitate atunci când prețul acestora este jos”, decretează Buffett.
Obiceiuri financiare sănătoase. Aici, miliardarul spune că foarte important este gestul de a economisi bani. Zice el să pui bani într-un cont de economii sau de investiții.
Atenție la cash
E important să ai cash. Buffett spune fondul lui de investiții, Berkshire Hathaway, are întotdeauna cel puțin 20 de miliarde de dolari cash, în echivalente de numerar, bani gata să fie cheltuiți în caz de nevoie. Respectiv, sacrificarea câștigurilor mai mari pe care le-ai fi putut obține prin investirea acelor bani. Miliardarul spune că așa poți trece fără pierderi în cazul unei crize financiare.
Desigur, și obligațiunile statului, scadente pe termen scurt, este o idee foarte bună. Pentru Buffett, numerarul este pentru o afacere ca oxigenul: „Nu te-ai gândit niciodată la el, dar îți vine imediat în minte atunci când este absent”.
Tu ești pe primul loc
Investește-te în tine, de la a avea grijă de corpul tău la a găsi un loc de muncă pe care ți-l dorești și până la educație. „Orice faceți pentru a vă îmbunătăți propriile talente și pentru a vă face mai valoroși va fi plătit în termeni de putere de cumpărare reală adecvată”,zice Buffet. Aceste investiții se vor întoarce de zece ori, mai spune el. Spre deosebire de alte bunuri, abilitățile nu pot fi pierdute în timp… Orice te face mai inteligent, te face mai bogat.
Stabilește obiective pe termen lung. Greșeala făcută de majoritatea oamenilor este că vor randamente rapide pe pe termen scurt, spune Buffett. Acest gen de gândire aproape întotdeauna le aduce oamenilor necazuri. În loc să vrei să faci bani rapid, spune Buffet, ar trebui să vă concentrați asupra creșterii puterii de cumpărare pe tot parcursul vieții