Infofinanciar > Info > Efectele caniculei asupra mașinilor electrice! Un singur brand iese în evidență pozitiv
Info

Efectele caniculei asupra mașinilor electrice! Un singur brand iese în evidență pozitiv

Efectele caniculei asupra mașinilor electrice! Un singur brand iese în evidență pozitiv
sursa foto - promotor.ro

Deși tot mai mulți oameni apelează la mașinile electrice, datorită impactului lor scăzut asupra mediului, această tranziție întâmpină un obstacol, și anume încălzirea globală.

Temperaturile din ce în ce mai ridicate afectează autonomia mașinilor electrice într-un grad ridicat. Cei de la Reccurent au realizat un studiu pe un eșantion de 7.500 de modele de mașini pentru a-și da seama cât de mult afectează această problemă.

Condițiile optime

Atunci când ne sunt prezentate mașini electrice, de cele mai multe ori ne este menționat faptul că aceastea au o autonomie de până la 500, 600 de kilometri. Aceste cifre sunt de cele mai multe ori reale, dar sunt condiționate de niște condiții ideale. Asta înseamnă o temperatură în parametri normali, un drum lin, fără dealuri și un conducător prudent, care să nu fie tentat să apese pedala de accelerație până la capăt. Analiza celor de la Reccurent a luat în calcul un singur element din cele prezentate, mai exact temperatura exterioară.

Cum afectează canicula?

Chit că este vorba despre mașini precul Hyundai, Ford sau Chevrolet, cel mai mare număr de mașini a arătat următorul efect: deși inițial mașinile arătau că au o autonomie crescută, efect generat de caniculă, ulterior apărea o scădere bruscă a acestui număr. În unele cazuri nu a mai existat această „surpriză”, fiind înregistrată din prima o scădere.

Numele care s-a făcut remarcat a fost Tesla, care a reușit să își păstreze autonomia constantă chiar și pe temperaturi ridicate, informează alephnews.ro

Ce poți face să eviți aceste efecte

Există totuși câteva lucruri pe care le poți face ca mașina ta să nu mai fie suprasolicitată. Alege să îți încarci mașina la stații de alimentare care nu se află în raza directă a soarelui. Indicate ar fi stațiile de încărcare care beneficiază de un acoperiș sau care se află în subteran. Și simpla parcare într-un loc umbrit a mașinii o va ajuta să se răcească mai bine și va încetini uzura.

Un alt lucru care se poate  face pentru a împiedica efectele căldurii asupra mașinii electrice este încărcarea acesteia fie dimineața devreme, fie noaptea. Temperaturile mai scăzute din aceste perioade ale zilei sunt benefice atât pentru mașină, cât și pentru om. Al treilea lucru care este recomandat este pornirea aerului condiționat în interiorul mașinii cât încă aceasta este conectată la priză. În acest fel, energia necesară pentru răcirea mașinii nu va fi preluată doar de la motorul mașinii, ci și de la rețeaua de încărcare, iar șoferii vor putea porni la drum cu o temperatură ideală în interiorul mașinii.

Și nu în ultimul rând, un lucru care este recomandat atât șoferilor de mașini electrice, dar și celor care conduc autoturisme alimentate de un combustibil clasic, precum benzina sau motorina, este să conducă prudent și să nu calce accelerația până la podea, informează blog.chargmap.com Alte lucruri ar mai fi și evitarea încărcării până la 100% și, dacă este posibil, evitarea folosirii autoturismelor electrice pe vreme caniculară.