Premierul Marcel Ciolacu a avut joi o întrevedere la Palatul Victoria cu Jutta Urpilainen, comisar european pentru Parteneriate Internaționale, pentru a discuta despre consolidarea rolului Uniunii Europene ca actor global și eforturile sale de a elimina sărăcia la nivel mondial.
Conform unui comunicat de presă emis de Guvernul României, în cadrul discuției s-a evidențiat că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei nu doar că a creat provocări în ceea ce privește securitatea în regiune, ci a avut și consecințe asupra piețelor globale și lanțurilor de aprovizionare. Premierul a apreciat că strategia de diplomație economică și geostrategică a UE, cunoscută sub numele de Global Gateway, reprezintă un răspuns coerent și aplicat la aceste provocări complexe.
În același timp, premierul României a apreciat că „investițiile în domeniul conectivității vor conduce la beneficii durabile la nivel global” și „a evidențiat interesul României pentru proiectele Global Gateway cu impact pozitiv în vecinătatea UE, în special în regiunea Mării Negre și în vecinătatea estică”, potrivit Adevărul.