Infofinanciar > Info > Elevii navetiști vor primi înapoi sume forfetare
Info

Elevii navetiști vor primi înapoi sume forfetare

Elevii navetiști vor primi înapoi sume forfetare
sursă foto: arhiva companiei

Elevii care fac naveta până la școală și plătesc cu banii lor abonamentele de transport vor primi înapoi sumele forfetare. Aceste sume vor fi calculate de Consiliul Județean.

De sumele respective, elevii ar fi trebuit să beneficieze încă din luna septembrie, de când s-a început anul școlar. Sumele vor fi acordate elevilor navetiști din județele unde nu exista transport public sau transport școlar asigurat de către autoritatea publică locală.

Nu este specificat în proiectul de hotărâre de Guvern dacă elevii trebuie să dovedească plata abonamentului din banii proprii.

Conform acestui proiect, elevii care au plătit aceste abonamente timp de 3 luni de la începerea școlii, fie din banii lor fie din banii părinților, vor primi înapoi sumele de care ar fi trebuit să beneficieze până acum.

„La articolul 4, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

(11) Plata sumelor forfetare de care nu au beneficiat elevii, prevăzută la art. 83 alin.(8) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, se face în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii consiliului județean, prin care s-a aprobat valoarea unitară lei/km”, se arată în proiectul de hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică, scrie Edupedu.ro