Chiar dacă elevii au terminat anul școlar, aceștia au parte de o veste foarte bună. Bursele se acordă și pe timpul vacanței de vară.
Copii cu burse sociale sau burse de excelență olimpică vor primi bani și pe timpul vacanței de vară 2024. Pentru bursa socială condițiile impuse, pentru a beneficia de aceste venituri, sunt să nu aibă mai mult de 20 de absențe nemotivate și să nu fie corigenți la mai mult de o materie. Aceste condiții sunt specificate în metodologia .
Tipurile de burse pe care le primesc elevii
Metodologia de acordare a burselor în anul școlar 2023-2024 este structurată în felul următor:
Cei care beneficiază de bursă de excelență olimpică I vor primi între 750 și 3.000 de lei.
Elevii încadrați la bursă de excelență olimpică II vor încasa 700 de lei.
Pentru bursa de merit copii vor primi suma de 450 de lei, iar pentru bursa socială se vor acorda 300 de lei.
Elevele minore care au în grijă copii vor beneficia de 700 de lei.
Școlarii cu bursă tehnologică vor încasa 300 de lei.
De precizat, faptul că, copii care dispun de bursele de merit și bursele tehnologice nu vot primi bani pe perioada vacanțelor școlare.
Cuantumul minim stabilit de lege nu s-a respectat pe timpul cursurilor. Prin urmare, elevii au încasat mai puțini bani, deoarece, au fost zile de vacanță în fiecare lună de școală.
În ceea ce privește bursele de excelență olimpică și bursele sociale, acestea se vor acorda și pe timpul vacanței de vară din 2024.
Cum sunt alocate bursele de excelență olimpică
Pentru a stimula rezultatele școlare ale copiilor, elevii beneficiază de burse de excelență I și II. Fiind alocate în funcție de distincțiile primite de aceștia.
În prima categorie „bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II, III și mențiune, la olimpiadele școlare internaționale. Respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației. Și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Bursele de excelență olimpică I se plătesc lunar elevilor de gimnaziu și liceu. Pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Prin excepție, elevii care obțin distincții și premii în ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar”.
Iar în cea de a doua categorie „bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la etapele naționale ale olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației. Bursele de excelență olimpică II se plătesc lunar elevilor de gimnaziu și liceu. Pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Prin excepție, elevii care obțin distincții și premii în ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar”, conform noilor criterii de acordare a burselor.
În ceea ce privește bursele sociale, ele se vor acorda și în perioada vacanțelor de vară. Excepție vor face copii care nu au promovat anul școlar. Cei care sunt corigenți la mai multe materii și școlarii care au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate, potrivit mediaflux.