Infofinanciar > Lumea la zi > Elon Musk amenințat de un înalt oficial rus: ”Va trebui să răspunzi pentru asta”
Lumea la zi

Elon Musk amenințat de un înalt oficial rus: ”Va trebui să răspunzi pentru asta”

Elon Musk amenințat de un înalt oficial rus: ”Va trebui să răspunzi pentru asta”
Sursă foto: unsplash.com

Dmitri Rogozin, șeful agenției spațiale ruse Roscosmos, l-a amenințat pe proprietarul Tesla pentru că a pus la dispoziția Ucrainei terminalele Starlink, serviciul de conectare la internet prin satelit al companiei sale aerospațiale SpaceX.

Declarația oficialului de la Kremlin a venit în ajunul zilei de 9 mai, dată la care Rusia și alte state post-sovietice sărbătoresc „Ziua Victoriei”, momentul în care Uniunea Sovietică și-a declarat victoria asupra Germaniei naziste în 1945.

„Din mărturia șefului de stat major capturat al Brigăzii 36 de pușcași marini a Forțelor Armate ale Ucrainei, colonelul Dmitri Kormyankov, rezultă că echipamentul de abonare la sol al companiei de sateliți Starlink a fost livrat militanților Batalionului Nazist Azov și pușcașilor marini ai Forțelor Armate ale Ucrainei la Mariupol cu elicoptere militare. Potrivit informațiilor noastre, livrarea și transferul către Forțele Armate ale Ucrainei a cutiilor pentru recepționarea și transmiterea internetului de la Starlink a fost efectuată de Pentagon.” a scris Rogozin conform thestreet.

Prin urmare, el concluzionează că „Elon Musk este astfel implicat în aprovizionarea forțelor fasciste din Ucraina cu comunicații militare. Și pentru asta va trebui să răspunzi într-un mod adult, Elon, chiar dacă faci pe prostul”.

Elon Musk: ”Dacă mor mi-a făcut plăcere să vă cunosc”

Când a început invazia rusă în Ucraina, pe 24 februarie, sudafricanul a fost primul director executiv al unei multinaționale care a susținut Ucraina. Elon Musk nu doar că a ales în mod clar Kievul, dar a trimis în Ucraina și terminalele Starlink, serviciul de conectare la internet prin satelit al companiei sale aerospațiale SpaceX.

Starlink le permite ucrainenilor accesul independent la internet. Serviciul permite țării să păstreze legătura cu lumea exterioară. Starlink este utilizat în special în zonele bombardate de Rusia și în zonele îndepărtate. De asemenea, serviciul ajută autoritățile ucrainene în războiul de comunicare împotriva Moscovei.

Miliardarul a răspuns ironic printr-un tweet amenințărilor lui Rogozin: „Dacă mor în circumstanțe misterioase, mi-a făcut plăcere să vă cunosc.”


Nu este prima dată când cei doi se contrează pe internet, dar este prima dată când Rogozin îl amenință pe miliardar. Apropiatul lui Putin s-a luat deja de Musk după ce acesta a propus ideea unei lupte între el și Putin.

„Tu, micuțule diavol, ești încă tânăr”, i-a transmis Rogozin lui Musk pe Twitter în martie, citând un basm al lui Alexandru Pușkin, un poet rus cunoscut pentru faptul că deghiza mesaje politice în poveștile sale.

În 2014, când Rusia a lansat prima sa incursiune în Ucraina, cucerind Crimeea, Rogozin era vicepremier.