Infofinanciar > Lumea la zi > Elon Musk s-a întâlnit cu Donald Trump. Miliardarul spune că nu va dona niciun ban pentru campania electorală
Lumea la zi

Elon Musk s-a întâlnit cu Donald Trump. Miliardarul spune că nu va dona niciun ban pentru campania electorală

Elon Musk s-a întâlnit cu Donald Trump. Miliardarul spune că nu va dona niciun ban pentru campania electorală
sursă foto: dreamstime

Miliardarul Elon Musk, CEO al producătorului de vehicule electrice Tesla a declarat miercuri că nu va dona bani nici candidatului republican la președinția SUA, Donald Trump. De asemenea, acesta nu îl va susține nici președintelui democrat Joe Biden în alegerile din acest an. Declarațiile acestuia au venit la o zi după ce s-a întâlnit cu Trump în Florida.

Trump s-a întâlnit cu Musk, unul dintre cei mai bogați indivizi din lume, împreună cu un mic grup de alte persoane în Florida în weekend. În contextul în care fostul președinte caută o infuzie majoră de bani pentru campania sa. Astfel, speculațiile pornite de la această întâlnire au fost lămurite de declarația lui Musk.

Elon Musk nu va dona niciun ban pentru campania electorală

Într-o postare pe platforma sa de socializare X, Musk a declarat că nu va oferi niciun ban pentru campania electorală actualilor candidați al președinție. „Ca să fie foarte clar, nu donez bani niciunui candidat la președinția SUA” a spus Musk.  În 2022, miliardarul le-a cerut americanilor să selecteze un Congres republican la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, pentru a contrabalansa democrații lui Biden.

Elon Musk a spus pe X că Biden încurajează migranții să vină în Statele Unite pentru a putea vota pentru democrați. Deși persoanele fără cetățenie americană nu au dreptul de a vota la alegerile federale. La începutul zilei de miercuri, Nikki Haley a pus capăt provocării sale de lungă durată împotriva lui Trump. Asigurându-se că acesta va fi candidatul Partidului Republican într-o revanșă cu Biden în noiembrie, conform Reuters .

Nikki Haley pune capăt candidaturii la Casa Albă

Nikki Haley a pus capăt miercuri provocării sale de lungă durată la adresa candidatului republican Donald Trump. Asigurându-se că fostul președinte va fi candidatul partidului într-o revanșă cu democratul Joe Biden la alegerile din noiembrie. Haley, fost guvernator al Carolinei de Sud, s-a retras la o zi după Super Tuesday. Când Trump a învins-o categoric în 14 din cele 15 competiții republicane de nominalizare. „A sosit momentul să-mi suspend campania. Nu am niciun regret”, le-a spus Haley susținătorilor săi în timpul unui discurs în Charleston.

Ea a spus că este probabil ca Trump, care i-a denigrat în mod repetat acțiunile, să fie candidatul republican. „Acum depinde de Donald Trump să câștige voturile celor din partidul nostru și din afara lui care nu l-au susținut. Și sper să facă asta”, a spus ea. Bazându-se pe experiența sa în domeniul politicii externe la ONU, Haley a spus că este important să continue conducerea globală a SUA. De-a lungul campaniei sale, Haley a spus că Statele Unite trebuie să ajute Ucraina să se apere împotriva agresiunii rusești, o poziție în dezacord cu Trump. „Dacă ne retragem în continuare, va fi mai mult război, nu mai puțin”, a spus ea.

Campania lui Donald Trump

Trump a obținut miercuri sprijinul lui Mitch McConnell, liderul republican de lungă durată din Senat, pe care unii adepți ai liniei dure a partidului l-au considerat aliat cu fostul președinte. „Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că, în calitate de candidat, el va avea sprijinul meu”, a declarat McConnell, care se retrage din funcția de lider.

Nu a existat niciun indiciu că Trump își va modera mesajul. Chiar în momentul în care Haley a cedat cursa, el a criticat-o înainte de a-i invita pe susținătorii ei să i se alăture. În schimb, Biden a lăudat-o pe Haley pentru că a îndrăznit să „spună adevărul” despre Trump. De asemenea, a lansat propria invitație către susținătorii ei. „Donald Trump a spus clar că nu îi vrea pe susținătorii lui Nikki Haley. Vreau să fiu clar: există un loc pentru ei în campania mea”, a spus Biden într-un comunicat, conform Reuters .