Tesla a înregistrat o scădere a livrărilor trimestriale pentru prima dată în aproape patru ani. Acțiunile companiei conduse de Elon Musk au scăzut cu 5,3%. Era pe cale să piardă aproximativ 30 de miliarde de dolari din valoarea de piață.
Tesla a livrat aproximativ 386.810 vehicule în cele trei luni până la 31 martie. Aceasta este o scădere cu 20,2% față de trimestrul anterior. Trimestrul trecut vânzările au fost de 433.371 de vehicule.
„Discrepanța dintre livrări și producție implică aproximativ 46.000 de stocuri suplimentare, ceea ce ne arată că, dincolo de blocajul de producție cunoscut, ar putea exista și o problemă serioasă a cererii” a declarat analistul Emmanuel Rosner de la Deutsche Bank.
Livrările producătorului de automobile electrice au scăzut cu 8,5% față de anul trecut. Analistul Dan Ives de la Wedbush Securities a numit rezultatele „un dezastru fără margini… care este greu de explicat”. Acesta a calificat situația drept un moment de criză pentru Tesla.
„Cred în continuare că Tesla este pe drumul cel bun și că această furtună va trece”, a declarat Gene Munster, Deepwater Asset Management pe platforma de socializare X.
Tesla a livrat 369.783 de exemplare Model 3 și Model Y. Deasemenea a vândut aproximativ 17.000 de unități ale altor modele, inclusiv Model S sedan, Cybertruck și Model X premium SUV, conform Reuters.