Infofinanciar > Lumea la zi > Elveția, neutră până la capăt! Guvernul a refuzat să primească răniți și refugiați ucraineni
Lumea la zi

Elveția, neutră până la capăt! Guvernul a refuzat să primească răniți și refugiați ucraineni

Elveția, neutră până la capăt! Guvernul a refuzat să primească răniți și refugiați ucraineni
Credit imagine: infofinanciar.ro

Se pare că Elveția rămâne „Elveția” până la capăt. Guvernul nu a acceptat solicitarea NATO de a primi sau adăposti refugiați sau răniți ucraineni. Aceasta a invocat principiul după care se ghidează, și anume neutralitatea.

Acest lucru a fost confirmat de Departamentul Federal al Afacerilor Externe (DFAE), în urma solicitării făcute de Agenția Fracne-Presse (AFP), relatează Le Monde.

„Elveția, prin ajutorul și angajamentul său umanitar, oferă în principiu un sprijin mai bun și mai eficient pe teren decât dacă pacienții ar fi fost găzduiți în Elveția”, a precizat MAE.

Ministerul a subliniat că primirea de luptători ucraineni ar fi fost problematică pentru neutralitatea țării, o piatră de temelie a politicii sale externe de peste două secole.

Elveția refuză NATO

Solicitarea, venită din partea unui organism NATO care coordonează evacuările medicale din Ucraina, a fost salutată de cantoane înainte ca DFAE să emită un aviz nefavorabil la mijlocul lunii iunie, potrivit cotidianului elvețian 24 heures. După o consultare „urgentă” a mai multor ministere, „măsurile de pregătire deja luate în Elveția au fost suspendate”, confirmă MAE.

Berna se concentrează în schimb pe sprijinirea spitalelor ucrainene, explică ministerul, care remarcă de asemenea dificultatea de a „face distincția între pacienții civili și militari”.

Măsurile concrete constau în sprijinirea principalelor spitale din Liov, Sumy și Cernihiv în furnizarea de echipamente de tratament, formarea de fizioterapeuți și, în general, consolidarea reabilitării în sectorul sănătății.

Între sprijinul acordat Ucrainei și sancțiunile economice împotriva Rusiei, invazia rusă în Ucraina a evidențiat limitele neutralității elvețiene – într-o țară cu o puternică tradiție umanitară. Aceste dificultăți au fost accentuate în ultimele săptămâni de apropierea notabilă de NATO, concretizată prin găzduirea, săptămâna trecută, a unei reuniuni între țările membre pe teritoriul elvețian, o premieră pentru o țară din afara organizației.

Neutralitate până la final

Prin refuzul solicitării făcute de NATO, Elveția a evitat o situație cu care Polonia și alte state se confruntă în prezent, și anume responsabilitatea venită odată cu refugiații ucraineni. Mai exact, cheltuirea unor bani pentru a le asigura acestora un pat și o mâncare caldă.

În Polonia s-a ajuns ca oamenii să iasă la proteste fiind nemulțumiți de felul în care autoritățile îi neglijează, atenția fiind îndreptată către refugiați.
Polonezii s-au mobilizat și au ieșit în stradă cu pancarte și strigând „Polonia nu e Ucraina!”.