Emiterea autorizației de funcționare pentru operatorii comerciali ar putea fi condiționată pe viitor de obținerea avizului de securitate la incendiu. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a propus o astfel de măsură pentru dezbatere publică. Totul în contextul în care în ultima perioadă mai multe incendii s-au produs la unități din domeniul HoReCa.
Este un demers care a mai fost avut în vedere după incendiul de la Colectiv, în principal. Propunerea face parte dintr-un pachet legislativ menit să sporească nivelul de securitate la incendiu. Demersul vine, de asemenea, în sprijinul autorităților locale. Securitatea la incendiu este una din cerințele fundamentale ale construcțiilor prevăzute de legea 10.